Miza alegerilor prezidențiale din mai este cel puțin la fel de importantă precum cea a scrutinului din 1990. Orientarea țării spre Vest a fost atunci obturată din fașă.
Direcția țării către URSS urma să fie pecetluită pentru mulți ani de atunci încolo. În 5 aprilie 1991, Iliescu și Gorbaciov au semnat ultimul tratat bilateral prin care părțile se angajau „să nu participe la nici o alianță îndreptată una împotriva celeilalte“ și „să nu permită ca teritoriul lor să fie folosit de către un stat terț în scopul comiterii unei agresiuni împotriva celeilalte părți“ (Art. 4).
Din fericire, Parlamentul nu a ratificat tratatul și astfel România a scăpat ca prin urechile acului de parafarea vasalității față de fosta URSS și de interdicția de a începe negocierile pentru apartenența la NATO.
De 35 de ani, partidele tradiționale nu și-au decantat ideologia
Cea mai importantă lecție a alegerilor prezidențiale din noiembrie e că unele instituții nu au funcționat, primele fiind serviciile secrete. După trei decenii și jumătate, nu avem o democrație consolidată, în care o instituție sau alta să nu fie prinsă pe picior greșit de către atacuri interne sau externe care să ducă țara pe marginea prăpastiei, cum s-a întâmplat pe 24 noiembrie.
Partidele tradiționale ar putea ele însele să împiedice creșterea extremismului, să găsească anticorpi împotriva trădării intereselor naționale, împotriva populismului agresiv și a manipulării românilor ușor de păcălit.
Numai că aceste ingrediente le găsim, într-o proporție mai mică, și la partidele orientate spre democrațiile occidentale.
În condițiile în care în trei decenii și jumătate liberalismul și social-democrația nu au fost decantate, o bună parte a românilor sunt străini de ideologiile de stânga sau de dreapta, oferta politică fiind una hibridă, redundantă.
Cetățenii dezorientați se aliniază astfel ofertelor partidelor extremiste, a căror ideologie e izolaționismul și naționalismul patriotard. Această direcție a sedus și seduce acea parte a electoratului care, fără a fi neapărat extremist, se regăsește în discursul partidelor extremiste care promovează inclusiv realități ale fostului regim comunist.
De ce nu a căzut nici un cap de la SRI, SIE și MAI?
Înainte de interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din mai de către Biroul Electoral Central, decizie confirmată de Curtea Constituțională, aspirantul pro-rus la președinție a acordat o serie de interviuri unor jurnaliști străini controversați în care a susținut că România este sclava UE și că NATO vrea să arunce țara în război cu Rusia.
Georgescu a afirmat că susține organizarea unui referendum pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană și din Alianța Nord-Atlantică.
- Călin Georgescu vrea referendum pentru ieșirea din UE și NATO, fiindcă ne descurcăm singuri: "România va fi motorul Europei. Germania nu are de unde"
- Călin Georgescu, delir anti-NATO și UE într-un interviu pentru conspiraționistul Alex Jones: "Vor să pornească Al Treilea Război Mondial, iar poarta de acces e România" (Video)
Asta, în condițiile în care 87,5% dintre români consideră că România ar trebui să rămână aliniată cu UE, NATO și SUA (INSCOP Research, ianuarie 2025).
Dacă la alegerile din 24 noiembrie Călin Georgescu ar fi ieșit pe locul trei, după Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, așa cum a reieșit din măsurătorile exit-poll ale caselor de sondare, ar mai fi anulat Curtea Constituțională alegerile, pe care inițial le validase?
Călin Georgescu nu ar mai fi reprezentat pericolul de a intra în turul doi și, cel mai probabil, de a fi ales președinte.
Serviciile de informații au tăcut mâlc și abia în ședința CSAT din 28 noiembrie au prezentat rapoarte din care reieșea că Rusia ar fi intervenit în campania electorală în favoarea lui Călin Georgescu.
E imposibil de crezut că SRI, SIE și MAI nu au avut în perioada premergătoare alegerilor informații despre implicarea Moscovei în procesul electoral. De ce nu le-au furnizat președintelui, premierului, Autorității Electorale Permanente?
Au obturat unii ofițeri operativi ai serviciilor dosarul fraudei? Oricum, până acum nu a căzut nici un cap, iar în ședința CSAT de săptămâna trecută nu au fost aduse informații noi. Sau sunt atât de grave, încât nu pot fi făcute publice?
Ne-am fi așteptat ca șefii serviciilor de informații să facă anchete interne și să anunțe vinovații care nu și-au făcut treaba, pentru că e imposibil să nu existe vinovați. Probabil, șefii serviciilor știu asta, dar continuă să ascundă gunoiul sub preș.
Cel mai slab pluton al candidaților din ultimii 35 de ani
Cea mai importantă prerogativă constituțională a președintelui este exercitarea funcției de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.
În primele mandate ale lui Ion Iliescu, președintele FSN nu s-a folosit niciodată de această atribuție. Cele trei puteri ale statului, legislativă, executivă și judecătorească, se aflau în mâinile lui, așa că nu avea ce să medieze.
Cât privește medierea între stat și societate, e suficient să ne oprim la manifestația maraton din Piața Universității. Iliescu nu a avut nici măcar intenția de a discuta cu o delegație a manifestanților. Decizia era luată: „Golanii și grupurile de huligani n-au decât să fiarbă în sucul propriu cât îi ține răbdarea.“
Dar nici ceilalți președinți care i-au urmat nu s-au implicat în medierea conflictelor dintre stat și societate.
România încă e un stat slab, sufocat de corupție, birocrație, alianțe obscure transpartinice, haiducii între politicieni și interlopi.
România are nevoie de un președinte puternic mai ales acum, după ce în 24 noiembrie ne-a trecut glonțul pe la ureche, un președinte care să recâștige încrederea oamenilor în cel mai puternic om în stat.
Din păcate, plutonul candidaților pentru Cotroceni este cel mai slab din ultimii 35 de ani, iar președintele AUR George Simion își așteaptă de pe acum contracandidatul pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din mai.