Ziua 999 Zelenski în PE, la 1.000 de zile. Planul de pace marca Erdogan. Germania trimite drone kamikaze cu AI. Nordicii pregătesc populația de război

<span style="color:#990000;">Ziua 999</span> Zelenski în PE, la 1.000 de zile. Planul de pace marca Erdogan. Germania trimite drone kamikaze cu AI. Nordicii pregătesc populația de război
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua 999 de război este marcată de informația potrivit căreia președintele SUA Joe Biden a decis pe ultima sută de metri de mandat să permită Ucrainei să folosească arme americane pentru a lovi pe teritoriul Rusiei.

Cum era de așteptat, reacția Rusiei nu a întârziat să apară. Parlamentari ruși de rang înalt au declarat că decizia escaladează conflictul din Ucraina şi ar putea duce la al Treilea Război Mondial. Iar o deputată rusă speră că Donald Trump va anula această decizie, când va prelua mandatul. Ulterior, a venit şi o poziţie de la Kremlin, care acuză că decizia “aruncă gaz pe foc, cu intenția de escaladare a războiului”.

Nici președintele Volodimir Zelenski nu este mulţumit spunând că „astfel de lucruri nu sunt anunțate”, pentru că rachetele ar trebui să vorbească pe teren.

În plus, Ucraina urmează să primească în săptămânile următoare drone kamikaze cu inteligență artificială dezvoltate de Germania.

Între timp, luptele pe front continuă. 11 persoane, printre care doi copii, au fost ucise de o rachetă a Rusiei care a lovit un bloc de locuinţe din oraşul Sumî. Alte două persoane au murit într-un atac al rușilor în Nikopol. Şi un atac cu rachete balistice împotriva orașului-port Odesa s-a soldat cu cel puțin opt persoane ucise și 18 rănite, inclusiv un copil.

Atacul pe scară largă al Rusiei cu rachete și drone asupra Ucrainei de ieri a încălcat și spațiul aerian al Republicii Moldova, a anunțat ministrul de Externe.

De cealaltă parte, unităţile de apărare aeriană ale Rusiei au declarat că au distrus în cursul nopţii două drone care se îndreptau spre Moscova. Unităţile Rusiei de apărare aeriană au distrus în cursul nopţii în total 59 de drone ucrainene.

ADVERTISING

Pe plan diplomatic, președintele turc Recep Tayyip Erdogan își va prezenta planul de pace pentru Ucraina în timpul discuțiilor G20 care încep azi. Propunerea lui presupune ca Ucraina să renunțe la aderarea la NATO timp de cel puțin 10 ani, să înghețe linia frontului actual, Kievul să primească arme și o zonă tampon demilitarizată din Donbas să fie păzită de trupe internaționale.

Iar președintele Volodmir Zelenski se va adresa, marți, eurodeputaților, în format online, într-o sesiune plenară specială, odată cu împlinirea a 1.000 de zile de la invazia Rusiei.

Rachetele SUA împotriva Rusiei

  • Reacția lui Zelenski - Președintele Volodimir Zelenski a comentat informația conform căreia SUA permit Kievului să lovească în Rusia cu rachete americane cu rază lungă de acţiune, spunând că „astfel de lucruri nu sunt anunțate”. „Astăzi, în mass-media se vorbește mult despre faptul că noi primim permisiunea pentru ataca Rusia cu rachete din SUA. Dar aceste lovituri nu se fac cu cuvinte. Astfel de lucruri nu sunt anunțate. Rachetele vor vorbi de la sine", a declarat Zelenski.
  • Prima reacţie de la Kremlin - Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, vorbeşte despre o decizie “care ar arunca gaz pe foc, cu intenția de escaladare a războiului”, care va duce “la o situație fundamental nouă din punct de vedere al implicării SUA în conflict. Noi pornim în primul rând de la acest lucru”.
  • Avertismentul Rusiei - Decizia Washingtonului de a permite Kievului să lovească adânc în Rusia cu rachete americane cu rază lungă de acţiune escaladează conflictul din Ucraina şi ar putea duce la al Treilea Război Mondial, au afirmat parlamentari ruşi de rang înalt. Deputata rusă Maria Butina speră însă că Trump va anula această decizie. „Am o mare speranţă că Donald Trump va anula această decizie, dacă aceasta a fost luată, pentru că ei riscă serios începerea celui de-al Treilea Război Mondial, ceea ce nu este în interesul nimănui”, a adăugat ea. Detalii AICI.
  • Moscova amenință cu un „răspuns adecvat” - ”Folosirea de către Kiev a rachetelor cu rază lungă de acţiune pentru a ataca teritoriul (rus) ar însemna o participare directă a Statelor Unite şi sateliţilor lor (...) şi o schimbare radicală a esenţei şi naturii însăşi a conflictului”, a reacționat, luni, într-un comunicat, și purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „Răspunsul Rusiei într-un asemenea caz va fi adecvat şi se va face simţit”, a mai spus Zaharova.
  • Ce spune Polonia - Autorizarea dată de Washington Kievului de a lovi teritoriul Rusiei cu rachete cu rază lungă de acţiune este un limbaj pe care Putin îl înţelege, a declarat şeful diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski. "La intrarea trupelor nord-coreene în război şi la atacul masiv cu rachete ruseşti, preşedintele american Joe Biden a răspuns cu un limbaj pe care Vladimir Putin îl înţelege", a afirmat Radoslaw Sikorski. Potrivit ministrului polonez, "victima unei agresiuni are dreptul să se apere".
  • Ce sunt rachetele ATACMS - Rachetele ATACMS (Army Tactical Missile System) sunt considerate a fi rachete balistice cu rază mică de acţiune. Acestea pot lovi ţinte aflate la o distanţă de aproximativ 190 de mile (306 km) şi transportă 226 kg de încărcătură explozivă, potrivit producătorului lor, Lockheed Martin. Detalii despre aceste rachete şi ce impact ar putea avea ele asupra războiului din Ucraina - AICI.
ADVERTISING

Situația pe front

  • 11 morţi în urma unui atac în Sumî - 11 persoane, printre care doi copii, au fost ucise de o rachetă a Rusiei care a lovit un bloc de locuinţe din oraşul Sumî din nord-estul Ucrainei, au declarat oficialii ucraineni. Racheta rusă a lovit clădirea cu nouă etaje din oraş duminică seara. „Duminică seara, pentru oraşul Sumî a fost iadul, o tragedie pe care Rusia a adus-o pe pământul nostru”, a declarat Volodimir Artiuh, şeful administraţiei militare din Sumî. O altă lovitură de rachetă a lăsat centrul administrativ al regiunii fără curent electric.
  • Doi morți în Nikopol - Un bărbat de 58 de ani și o femeie de 62 de ani au fost uciși într-un atac rusesc asupra Nikopolului. ”Rușii au atacat districtul Nikopol de peste 20 de ori. Au folosit artilerie, drone kamikaze și au aruncat explozibili. Infrastructura a fost deteriorată. Au fost lovite o clădire, o companie de transport, un magazin și o unitate medicală. Au fost avariate opt case, șase anexe, două mașini și un excavator. Au fost afectate și liniile electrice”, au anunțat autoritățile.
  • Atac soldat cu 8 morți în Odesa - Forțele ruse au lansat luni un atac cu rachete balistice împotriva orașului-port Odesa. Cel puțin opt persoane au fost ucise și 18 au fost rănite, inclusiv un copil. Patru victime sunt în stare gravă. O parcare, o clădire rezidențială, o universitate și o clădire administrativă au fost avariate în urma atacului, a declarat președintele Volodimir Zelenski.
  • Dronele rusești violează spațiul aerian al Republicii Moldova - Atacul pe scară largă al Rusiei cu rachete și drone asupra Ucrainei de ieri a încălcat și spațiul aerian al Republicii Moldova, a declarat ministrul de Externe. „Condamnăm cu fermitate încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către rachetele și dronele Rusiei care vizează infrastructura critică a Ucrainei”, spune Mihai Popșoi.

Ce se mai întâmplă în Rusia

  • Drone deasupra Rusiei - Unităţile de apărare aeriană ale Rusiei au distrus în cursul nopţii două drone care se îndreptau spre Moscova, a declarat luni dimineaţă primarul Serghei Sobianin. „Potrivit informaţiilor preliminare, nu există pagube sau victime la locul căderii resturilor”, a scris Sobianin pe canalul de mesagerie Telegram. Potrivit Ministerului rus al Apărării, unităţile de apărare aeriană au distrus în cursul nopţii în total 59 de drone ucrainene. 45 de drone au fost distruse deasupra regiunii Briansk, care se învecinează cu Ucraina. În plus faţă de cele două avariate deasupra regiunii Moscova, au fost distruse drone şi deasupra regiunilor Kursk, Belgorod şi Tula, a precizat ministerul.
  • Balerin căzut de la balcon - Vladimir Şklyarov, unul dintre cei mai cunoscuți balerini ruși, a murit la vârsta de 39 de ani. El a căzut de la etajul 5 al unei clădiri din Sankt Petersburg. Decesul a fost anunțat de reprezentanții Teatrului Mariinsky, era și director. Moartea lui este investigată de autoritățile federale. Reprezentanții teatrului au declarat presei că balerinul a căzut în timp ce lua analgezice.
ADVERTISING

Alte informaţii relevante

  • Zelenski în PE, la 1.000 de zile - Președintele Ucrainei, Volodmir Zelenski, se va adresa, marți, eurodeputaților, în format online, într-o sesiune plenară specială, odată cu împlinirea celor 1.000 de zile de la invazia Rusiei. Şefa Parlamentului European, Roberta Metsola, va face o declarație la începutul sesiunii extraordinare, iar apoi președintele Zelenski se va adresa deputaților în format online, din Ucraina. Ulterior, liderii grupurilor politice vor lua cuvântul.
  • Nordicii pregătesc populaţia de război - Autoritățile din țările nordice își învață concetățenii cum să supraviețuiască unui război. Sfaturile sunt prezentate prin intermediul unor broșuri tipărite sau expediate online. Autoritățile își justifică măsura prin înrăutățirea situației de securitate la nivel mondial. Milioane de suedezi vor începe să primească copii ale unei broșuri care sfătuiește populația cum să se pregătească în caz de război sau de alte crize neașteptate. Și autoritățile din Finlanda au publicat online propriile sfaturi despre „pregătirea pentru incidente și crize”. De asemenea, norvegienii au primit un material scris care îi îndeamnă să fie pregătiți să se descurce singuri timp de o săptămână în caz de vreme extremă, război și alte amenințări.
  • Drone cu AI din Germania - Ucraina urmează să primească în săptămânile următoare noi drone kamikaze cu inteligență artificială dezvoltate de Germania. Se pare că guvernul german finanțează un contract încheiat în septembrie între firma de apărare tehnologică Helsing din München și Ucraina pentru furnizarea a 4.000 de drone de atac.
  • Planul lui Erdogan - Președintele turc Recep Tayyip Erdogan își va prezenta planul de pace pentru Ucraina în timpul discuțiilor G20 care vor începe azi, a informat Bloomberg, citând surse nedezvăluite. Propunerea lui Erdogan include ca Ucraina să renunțe la aderarea la NATO timp de cel puțin 10 ani, să înghețe linia frontului actual, Kievul să primească arme și o zonă tampon demilitarizată din Donbas să fie păzită de trupe internaționale.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇