Ziua 834 Navă rusească distrusă în Marea Neagră. Franța trimite avioane Mirage 2000-5. Armele SUA nu au voie la Moscova sau Kremlin

<span style="color:#990000;">Ziua 834</span> Navă rusească distrusă în Marea Neagră. Franța trimite avioane Mirage 2000-5. Armele SUA nu au voie la Moscova sau Kremlin
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ziua 834 de război, un remorcher militar rusesc a fost distrus de mai multe drone navale ucrainene. Serviciul militar de informații al armatei a difuzat o înregistrare care prezintă atacul (o puteţi vedea mai jos).

În plus, rafinăria din Novoşahtinsk, situată în regiunea Rostov pe Don, în sudul Rusiei, a fost închisă după ce a fost lovită de o dronă ucraineană. Tot în Rusia, un alt atac cu dronă a distrus în cursul nopţii un rezervor de petrol într-un depozit din Starîi Oskol, la nord de frontiera ucraineană.

De cealaltă parte, Rusia a lansat în cursul nopții un atac cu drone și rachete asupra Ucrainei. 17 din cele 18 drone Shahed au fost doborâte de apărarea ucraineană, dar una a lovit un microbuz și a făcut victime.

Iar Ucraina a ordonat evacuarea copiilor și a tutorilor lor din mai multe orașe și sate din estul regiunii Donețk, unde luptele cu Rusia se intensifică.

În Rusia, un grav accident rutier s-a produs într-un oraș din Siberia. O persoană a murit, iar aproape 100 au fost rănite după ce două tramvaie s-au ciocnit pe un pod. Iar la Moscova un bărbat de 34 de ani a fost ucis pe stradă, într-un atac armat care pare opera unui asasin plătit. Atacatorul care purta mască și uniformă militară a reușit să fugă.

Iar Joe Biden a promis, joi, într-o alocuţiune rostită cu ocazia comemorării a 80 de ani de la debarcarea din Normandia, să nu abandoneze Ucraina în faţa agresiunii ilegale ruse. Pe de altă parte, într-un interviu pentru ABC, a fost întrebat dacă armele SUA au fost deja folosite de Kiev în Rusia. Biden nu a răspuns direct, dar a dat asigurări că SUA nu permit utilizarea lor „pentru a lovi la 300 km în interiorul teritoriului rus sau la Moscova sau Kremlin".

ADVERTISING

Și Franța a anunțat un ajutor consistent pentru Ucraina: avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestora şi va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucraineni.

În schimb, Vladimir Putin a ajuns să ameninţe într-un interviu că va livra arme către ţări terţe care să lovească interesele occidentale, dacă Occidentul va autoriza Ucraina să lovească Rusia cu rachete cu rază lungă de acţiune.

Situația pe front

  • Doar o dronă a scăpat - Rusia a lansat noaptea trecută 18 drone Shahed-131/136 și două rachete balistice Iskander-M asupra Ucrainei. Apărarea ucraineană a distrus 17 drone în regiunile Nikolaiev, Herson, Zaporojie și Hmelnîțkîi. Forțele aeriene ucrainene nu au anunțat, însă, dacă au reușit să intercepteze rachetele. O alertă de raid aerian a fost emisă în mai multe regiuni ale Ucrainei.
  • Atac la Nikopol - Drona kamikaze pe care apărarea aeriană ucraineană nu a reușit să o doboare a căzut la primele ore ale dimineții în districtul Nikopol, din regiunea Dnipropetrovsk, unde a lovit un microbuz. Acesta a luat foc, iar patru oameni au fost răniți, a anunțat Serhii Lîsak, guvernatorul regiunii, pe Telegram. O clădire, un bloc cu nouă etaje și trei case din Nikopol au fost, de asemenea, lovite dimineață de artileria rusă, relatează Ukrainska Pravda.
  • Încă o navă rusească distrusă - O operațiune a serviciului de informații al armatei ucrainene (GUR) a dus la distrugerea unui remorcher militar rusesc în Marea Neagră. Vasul a fost distrus noaptea trecută de mai multe drone navale în vestul Crimeii, la doar câțiva kilometri de orașul de coastă Ciornomorske, relatează Ukrainska Pravda. Canalul de Telegram The Crimean Wind a relatat că mai multe explozii s-au auzit în apropiere de raionul Ciornomorske, în partea de vest a peninsulei. Spionajul militar ucrainean a difuzat și o înregistrare cu atacul asupra navei inamice. "Încă un vas inamic a fost distrus în această noapte în Marea Neagră. Lovitura navală a unităților speciale ale GUR a reușit, având ca rezultat minus o navă inamică", a transmis Andrii Iusov, purtătorul de cuvânt al serviciului de informații al armatei ucrainene.
  • Evacuare în Doneţk - Ucraina a ordonat evacuarea copiilor și a tutorilor lor din mai multe orașe și sate din estul regiunii Donețk, unde luptele cu Rusia se intensifică. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că artileria rusă e acum concentrată în regiunea Donețk. „Aceasta este o decizie importantă menită în primul rând să salveze viețile copiilor noștri”, a declarat guvernatorul regiunii Donețk, Vadim Filaşkin. „Situația de securitate din regiune se deteriorează în mod constant, iar intensitatea bombardamentelor este în creștere”. El a enumerat orașul Liman, care a fost deținut pentru scurt timp de forțele rusești înainte de a fi recucerit, precum și alte câteva sate din apropierea liniei frontului, inclusiv cătunul Progres.
ADVERTISING

Ce se întâmplă în Rusia

  • Rafinărie atacată cu dronă - O rafinărie din sudul Rusiei a fost închisă, miercuri seară, în urma unui atac cu dronă ucraineană în regiunea Rostov pe Don, nu departe de graniţă, a declarat guvernatorul local, adăugând că nu au existat victime. "În urma unui atac cu dronă, a izbucnit un incendiu la rafinăria din Novoşahtinsk. Serviciile de urgenţă sunt la faţa locului şi activitatea a fost suspendată", a anunțat guvernatorul Vasili Golubev pe Telegram.
  • Rezervor petrolier în flăcări - Un alt atac cu dronă a distrus în cursul nopţii un rezervor de petrol într-un depozit din Starîi Oskol, la nord de frontiera ucraineană, a declarat Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod.
  • Coliziune între tramvaie în Siberia - O persoană a murit şi aproape 100 au fost rănite, joi, în oraşul rus Kemerovo, după ce două tramvaie s-au ciocnit pe un pod, relatează agenţia TASS. Coliziunea a avut loc pe autostrada Logovoie, la un capăt al podului Kuzneţki, unul dintre cele două poduri peste râul Tom. Tramvaiele se deplasau în sens opus şi s-au ciocnit în apropierea staţiei Naberejnaia, în jurul orei locale 7:30 (3:30, ora României). Aproape 80 de persoane au fost transportate la spitale. Printre răniţi se numără cinci copii. Alte 11 persoane au răni uşoare şi au primit îngrijiri în ambulatoriu. Cauzele coliziunii tramvaielor ar putea fi defectarea frânelor şi factorul uman. Procuratura din regiunea Kemerovo investighează cazul. Imagini distribuite pe rețelele de socializare arată cum pasagerii sunt aruncați pe șosea, în fața mașinilor, când tramvaiul scăpat de sub control intră cu viteză într-o curbă.
  • Asasinat la comandă în Moscova - Un bărbat de 34 de ani a fost ucis, joi, în capitala Rusiei, într-un atac armat care pare opera unui asasin plătit, relatează Meduza. Potrivit unor canale de Telegram, victima este Konstantin Balișanski, skateboarder profesionist, fiul lui Andrei Balishinski, directorul unei companii de echipamente media. Înregistrările video difuzate pe rețelele de socializare au surprins momentul în care atacatorul înarmat care purta mască și uniformă militară și-a urmărit victima și a împușcat-o în cap. Asasinul a reușit să fugă, iar autoritățile au declanșat o operațiune de căutare.

Alte informații relevante

  • SUA promit că nu vor abandona Ucraina - Preşedintele american Joe Biden a promis să nu abandoneze Ucraina în faţa agresiunii ilegale ruse, într-o alocuţiune rostită cu ocazia comemorării a 80 de ani de la debarcarea din Normandia. "Ucraina este invadată de un tiran şi nu vom renunţa niciodată. Ucrainenii suferă pierderi uriaşe, dar nu renunţă. Nu putem ceda în faţa dictatorilor, este de neimaginat. Dacă am face-o, am fi uitat ce s-a întâmplat pe această plajă", a declarat el, referindu-se la ţărmurile debarcării din Normandia din urmă cu opt decenii. Biden l-a acuzat pe Putin, fără a-l numi, că este "un tiran care se gândeşte doar la dominaţie". "Această agresiune rusă a provocat pierderi grele, 350.000 de ruşi au fost ucişi sau răniţi, iar un milion de oameni au fugit din Rusia", a spus el. "Nu ne vom întoarce privirea de la Ucraina. Dacă ne întoarcem privirea, Ucraina va cădea sub jugul rusesc, iar apoi va cădea şi întreaga Europă. Izolaţionismul nu a fost răspunsul acum 80 de ani. Şi încă nu este răspunsul nici astăzi", a avertizat președintele SUA.
  • Putin amenință că înarmează dușmanii Occidentului - Vladimir Putin a ameninţat cu livrarea de arme către ţări terţe care să lovească interesele occidentale, dacă Occidentul va autoriza Ucraina să lovească Rusia cu rachete cu rază lungă de acţiune. Potrivit liderului rus, dacă rachete cu rază lungă de acţiune, care necesită asistenţa unor militari occidentali, vor fi lansate în viitor împotriva unor ţinte de pe teritoriul Rusiei, Moscova va riposta. "Dacă cineva consideră posibil să furnizeze astfel de arme în zona de luptă pentru a ne lovi teritoriul (…), de ce nu am avea şi noi dreptul să furnizăm arme de acelaşi tip în regiuni ale lumii unde să fie lovite instalaţii sensibile în ţări care acţionează împotriva Rusiei?", a declarat Putin, într-un interviu acordat în marja Forumului Economic de la Sankt-Petersburg.
  • Rusia nu are ambiții imperiale - În timpul interviului organizat cu o zi înainte de festivităţile ce marchează a 80-a aniversare de la Debarcarea aliaţilor în Normandia, la care Rusia nu a fost invitată, Putin a declarat, vizibil agasat, că Rusia "nu are ambiţii imperiale" şi nu intenţionează să atace NATO. "Nu căutaţi ceea ce nu există (…), nu căutaţi ambiţiile noastre imperiale. Ele nu există", a declarat Putin, ca răspuns la o întrebare a AFP asupra prezenţei de drapele ale Rusiei contemporane, Rusiei imperiale şi Uniunii Sovietice în faţa sediului Gazprom, unde a avut loc întâlnirea cu jurnaliştii. "Se inventează cum că Rusia vrea să atace NATO (…) Cine a inventat această absurditate? Nişte prostii", a afirmat el.
  • Facilitățile comerciale UE-Ucraina, prelungite - Suspendarea taxelor la import şi a contingentelor pentru exporturile ucrainene către Uniunea Europeană a fost prelungită cu încă un an, în urma intrării în vigoare, începând de joi, a regulamentului adoptat de Consiliu la 13 mai. Aceasta este o nouă dovadă a angajamentului UE de a fi alături de Ucraina şi de a o sprijini atât timp cât este nevoie, precizează Executivul european într-un comunicat. Aceste măsuri îi favorizează Ucrainei accesul la piaţa UE. Măsurile ţin cont și de cerințele companiilor din UE şi includ atât un mecanism consolidat de salvgardare, cât şi posibilitatea aplicării unei "frâne de urgenţă" pentru importurile de ouă, păsări de curte, zahăr, ovăz, porumb, crupe şi miere. Noile măsuri comerciale autonome se vor aplica până pe 5 iunie 2025.
  • Armele SUA nu au voie la Moscova sau Kremlin - Armele pentru care SUA şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul Rusiei nu vor fi utilizate pentru a lovi Moscova sau Kremlinul, a spus Joe Biden, într-un interviu publicat de postul de televiziune ABC, preluat de AFP. Biden a dat săptămâna trecută undă verde, în anumite condiţii, utilizării armelor americane de către Kiev împotriva unor ţinte din Rusia situate în apropierea regiunii Harkov (nord-estul Ucrainei). Întrebat dacă aceste arme au fost deja folosite de Kiev, Joe Biden nu a răspuns direct, dar a dat asigurări că SUA nu permit utilizarea lor „pentru a lovi la 300 km în interiorul teritoriului rus sau la Moscova sau Kremlin". Întrebat dacă este „îngrijorat" după comentariile lui Vladimir Putin pe tema livrărilor de arme occidentale către Kiev, Joe Biden a explicat: "Îl cunosc de 40 de ani. Mă îngrijorează de 40 de ani. Nu este un om bun, este un dictator şi se luptă să-şi menţină controlul asupra ţării sale în timp ce conduce acest asalt".
  • Avioane Mirage 2000-5 ajung în Ucraina - Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucraineni, transmit agenţiile AFP şi EFE. "Franţa doreşte pace şi vom lupta pentru ea, dar pacea nu înseamnă capitularea Ucrainei" în războiul cu Rusia, a spus Macon într-un interviu acordat postului France 2.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇