Ziua 795 Situația pe front s-a deteriorat, rușii obțin succese tactice. Podul Kerci, țintă de Ziua Victoriei?

<span style="color:#990000;">Ziua 795</span> Situația pe front s-a deteriorat, rușii obțin succese tactice. Podul Kerci, țintă de Ziua Victoriei?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ziua 795 de război, au continuat atacuri susținute de ambele părți. Ucraina a anunțat că a respins 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka. De cealaltă parte, avioanele ucrainene au lovit 16 zone în care erau concentrate trupe ruseşti, iar apărarea aeriană a Ucrainei a distrus o rachetă aeriană ghidată Kh-59 a ruşilor. Și Rusia a anunţat că a neutralizat 17 drone ucrainene în mai multe regiuni din vestul ţării.

Totuși, Rusia a revendicat cucerirea unui nou sat pe frontul de est, Novobahmutivka, aflat la nord-vest de oraşul Avdiivka. Iar succesul rușilor a fost confirmat de comandantul armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, care a spus că situaţia pe front s-a deteriorat în ultimele ore, iar trupele ruse au obţinut succese tactice în mai multe zone. Forţele Kievului au bătut în retragere în cel puţin trei locuri – satele Berdîci, Semenivka şi Novomihailovka, a notat acesta pe Telegram. El a asigurat totuşi că „inamicul nu a putut obţine avantaje operaţionale”, iar trupele ucrainene îi provoacă pierderi maxime de soldați și echipamente.

ADVERTISING

Tot astăzi, autoritățile ruse au anunțat că au decis să renunțe la organizarea în teritoriile ucrainene ocupate a evenimentelor de Ziua Victoriei, de teama posibilelor „provocări". O amenințare serioasă este o posibilă lovitură a Ucrainei asupra podului Kerci din Crimeea. Un canal de Telegram care are legături cu ministerul rus al Apărării avansează și un posibil termen pentru acest atac.

Am mai aflat, dintr-un raport al serviciului britanic Defence Intelligence, că numărul crimelor comise de deținuții ruși amnistiați după ce s-au întors de pe front a crescut cu 900% în ultimul an. Iar ministerul de Externe din Tadjikistan le recomandă cetățenilor să evite călătoriile în Rusia din cauza înmulțirii cazurilor de discriminare rasială, în special la adresa persoanelor din Asia Centrală stabilite în Rusia, după atacul terorist de la Moscova.

În timpul ăsta, UE critică decizia Rusiei de pune filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub „conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom. Este vorba despre filialele ruse ale companiei italiene de echipamente de încălzire a apei Ariston şi ale producătorului german de electrocasnice BSH Hausgeraete, care au fost luate prin surprindere de decizie.

ADVERTISING

Iată cele mai importante informații despre evoluția războiului din Ucraina pe 28 aprilie, ziua 795 de război:

  • Atacurile susținute ale Rusiei - Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe parcursul zilei, potrivit Statului Major General. Avioanele ucrainene au lovit 16 zone în care erau concentrate trupe ruseşti, iar apărarea aeriană a Ucrainei a distrus o rachetă aeriană ghidată Kh-59 a ruşilor. Pe parcursul zilei, armata rusă a efectuat 31 de atacuri cu rachete, 46 de atacuri aeriene şi 23 de atacuri cu MLRS asupra poziţiilor apărătorilor ucraineni şi a zonelor populate.
  • Hotel lovit de dronă - Un hotel din orașul ucrainean Nikolaiev a fost lovit de o dronă lansată de ruși. Clădirea a fost distrusă. Rușii susțin că hotelul este folosit de mercenari. În urma atacului a izbucnit un incendiu. Guvernatorul regiunii a anunțat că nu sunt victime, potrivit Reuters. „Inamicul a atacat orașul cu un vehicul aerian fără pilot de tip „Shahed-131/136. În consecință, clădirea unui hotel a fost grav avariată, a izbucnit un incendiu, care a fost stins rapid… Nu sunt victime”, a anunțat guvernatorul Nikolaiev, Vitali Kim, pe Telegram. Kim și Serviciul de Stat de Urgență al Ucrainei au spus că atacul rusesc a deteriorat și altă clădire din apropiere. Forțele aeriene au declarat că alte patru drone lansate de ruși au fost distruse în jurul capitalei Kiev și în regiunile centrale Vinița, Kirovohrad și Hmelnîțkîi.
  • Rusia anunță că a cucerit un sat - Rusia revendică duminică cucerirea unui nou sat pe frontul de est, Novobahmutivka, aflat la nord-vest de oraşul Avdiivka, într-un sector în care armata rusă a avansat rapid în ultima săptămână împotriva armatei ucrainene. "Mulţumită unor operațiuni active, unităţile grupului centrale de forţe au eliberat satul Novobahmutivka", situat la nord-vest de oraşul Avdiivka, cucerit de Moscova în februarie, a anunțat ministerul rus al Apărării. Acest sat se află în apropiere de Oceretîne, alt sat cucerit săptămâna aceasta de forţe ruse, care deţin în prezent controlul celei mai mari părţi a localităţii.
  • Situaţia pe front s-a deteriorat - Comandantul armatei ucrainene Oleksandr Sîrski a afirmat că situaţia pe front s-a deteriorat, în ultimele ore, iar trupele ruse au obţinut succese tactice în mai multe zone. El a spus au avut loc ”lupte violente” pe front în săptămâna care a trecut, situația fiind „dinamică”, sute de poziții fiind cucerite de către una, iar apoi de către cealaltă tabără, de mai multe ori în cursul unei singure zile. "Rusia atacă activ de-a lungul liniei frontului şi înregistrează succese tactice în anumite sectoare", a scris responsabilul ucrainean pe Facebook, potrivit France Presse. În acelaşi timp, forţele Kievului au bătut în retragere în cel puţin trei locuri - satele Berdîci, Semenivka şi Novomihailovka, din Donețk. El a asigurat totuşi că "inamicul nu a putut obţine avantaje operaţionale", iar trupele ucrainene îi provoacă inamicului pierderi maxime de soldați și echipamente.
  • Ucraina a atacat cu drone - Rusia a anunţat că a neutralizat 17 drone ucrainene în mai multe regiuni din vestul ţării, în noaptea de sâmbătă spre duminică, transmite AFP. „În timpul nopţii a fost împiedicată o nouă tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu ajutorul dronelor contra unor ţinte de pe teritoriul Federaţiei Ruse”, a comunicat Ministerul Apărării rus. Nouă dintre dronele respective au fost neutralizate deasupra regiunii frontaliere Briansk, în timp ce celelalte regiuni atacate au fost Kursk, unde au fost doborâte trei drone, Belgorod şi Kaluga.
  • Podul lui Putin, vizat de Ziua Victoriei - Forțele ucrainene se pregătesc să lovească podul Kerci care leagă Rusia cu Crimeea, potrivit canalului de Telegram Rybar care are legături cu ministerul rus al Apărării. Kievul ar fi folosit săptămâna aceasta minirachete americane MALD care pot simula ținte false pe ecranele radarelor pentru a detecta și induce în eroare sistemele de apărare aeriană, susține sursa citată de Newsweek. Ucraina a lovit în octombrie 2022 și iulie 2023 podul de 19 km de importanță crucială pentru susținerea oefensivei ruse în sudul Ucrainei, iar Kievul a anunțat că va lansa noi lovituri asupra acestuia. Rybar susține că podul Kerci ar putea fi atacat înainte de inaugurarea celui de-al cincilea mandat al lui Putin pe 7 mai. Analiza survine după ce expertul militar rus Vladislav Șurighin a spus la televiziune că Ucraina va ataca podul Kerci pe 7 mai.
  • Fără Ziua Victoriei în teritoriile ocupate - Rusia a decis să renunțe la organizarea în teritoriile ucrainene ocupate a manifestărilor de Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste din 9 mai 1945, susține Centrul Național de Rezistență al Ucrainei. Potrivit organizației, autoritățile ruse de ocupație au luat decizia de teama posibilelor "provocări", relatează Ukrainska Pravda.
  • Un rus a ucis doi ucraineni în Germania - Doi ucraineni au murit după ce au fost înjunghiați într-un centru comercial din Germania. Suspectul, un cetățean rus în vârstă de 57 de ani, a fost reținut de polițiștii germani, potrivit Sky News. Incidentul a avut loc în localitatea Murnau din Bavaria. Polițiștii germani au anunțat că un ucrainean în vârstă de 36 de ani a murit vineri din cauza rănilor în apropierea Centrului Tengelmann. Al doilea bărbat ucrainean, de 23 de ani, a murit vineri seara într-un spital din apropiere.
  • UE critică Moscova - Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub „conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea de către Moscova a normelor internaţionale, transmite Reuters. Preşedintele rus Vladimir Putin a plasat filialele ruse ale companiei italiene de echipamente de încălzire a apei Ariston şi ale producătorului german de electrocasnice BSH Hausgeraete sub administrarea JSC Gazprom Household Systems, potrivit unui decret publicat vineri. Aceste măsuri, care vizează activităţi economice legitime, sunt încă o dovadă a nerespectării de către Rusia a dreptului şi a regulilor internaţionale”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciului diplomatic al UE, într-un comunicat. Ariston a declarat sâmbătă că a fost ”extrem de surprinsă” de această mişcare şi că evaluează implicaţiile din punct de vedere al guvernanţei şi managerial.
  • Evitați Rusia! - Ministerul de Externe din Tadjikistan le recomandă cetățenilor din această țară să evite călătoriile în Rusia din cauza înmulțirii cazurilor de discriminare rasială, în special la adresa persoanelor din Asia Centrală stabilite în Rusia, după atacul terorist de la Moscova, solat cu cel puțin 137 de morți. Mai bine de jumătate din suspecții reținuți de autoritățile ruse sunt din Tadjikistan. Autoritățile din Kirghizstan le-au recomandat, de asemenea, cetățenilor să nu călătorească în Rusia după ce atacurile xenofobe s-au înmulțit, relatează The Kyiv Independent. Milioane de tadjici și de persoane din alte state central asiatice trăiesc permanent sau muncesc ocazional în Rusia. Banca Mondială estima în 2022 că sumele trimise acasă de muncitorii imigranți constituiau 50% din PIB-ul Tadjikistanului.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇