Ziua 284: Rusia nu mai poate folosi drone kamikaze, demolări masive în Mariupol, Zelenski critică UE

Ziua 284: Rusia nu mai poate folosi drone kamikaze, demolări masive în Mariupol, Zelenski critică UE

Ziua 284 de război a început cu un mesaj critic al lui Volodimir Zelenski la adresa Uniunii Europene, care a decis ca prețul petrolului rusesc să fie plafonat la 60 de dolari pe baril. Președintele ucrainean spune că liderii europeni au dat dovadă de slăbiciune și finanțează nu doar războiul, dar și propria destabilizare.

Experții americani în domeniul informațiilor susțin că în următoarele luni va exista un ritm redus al luptelor din Ucraina, focusul ambelor tabere fiind să se reaprovizioneze. Ei subliniază însă că nu există dovezi ale unei voințe ucrainene reduse de a rezista, în ciuda atacurilor asupra rețelei electrice și a altor infrastructuri critice pentru iarnă.

ADVERTISING

Nu același lucru se poate spune despre Rusia, unde tot mai puțini cetățeni susțin războiul și tot mai mulți se declară pentru inițierea negocierilor de pace.

Situația pe front

  • Bombardamente în Harkov - Liderul administrației regionale din Harkov a anunțat că rușii au bombardat districtul Kupianski. Au fost avariate mai multe case și drumuri, dar nu au fost raportate victime.
  • Drone kamikaze cu probleme - Rusia nu mai atacă cu drone kamikaze iraniene în ultima perioadă din cauză că sunt făcute din plastic și nu funcționează la temperaturi negative, însă mai are stocuri considerabile, pentru când condițiile meteo se vor îmblânzi, avertizează ucrainenii.
  • Rușii nu mai vor război - Serviciile britanice scriu despre faptul că sondajele din Rusia arată că tot mai puțini cetățeni se declară pro-război. Mai exact, 55% dintre ruși vor negocieri de pace și doar 25% sprijină în continuare războiul.
  • Războiul încetinește - Directorul National Intelligence, Avril Haines, a declarat că atât armata ucraineană, cât și cea rusă, vor încerca să se reaprovizioneze și să se realimenteze, astfel că luptele zilnice vor încetini în următoarele luni.
  • Zelenski critică UE - Președintele Volodimir Zelenski a criticat decizia UE de a limita la 60 de dolari pe baril prețul petrolului rusesc: „Este un buget chiar confortabil pentru un stat terorist. Este o poziție de slăbiciune și e doar o chestiune de timp până când vor trebui impuse mecanisme mai dure. Dar e păcat că tot acest timp va fi pierdut. Cu 60 de dolari/baril, Rusia va primi în jur de 100 de miliarde de dolari pe an. Acești bani nu vor fi folosiți doar pentru război, ci pentru a destabiliza exact acele țări care acum evită deciziile serioase”.
  • Mariupolul e dărâmat - Imaginile din satelit arată că în Mariupol au loc demolări masive. Până acum peste 2.200 de blocuri au fost puse la pământ. Orașul a fost bombardat masiv, până când regimenul Azov s-a predat. Majoritatea clădirilor nu mai puteau fi locuite în condiții de siguranță.
  • 500 de localități fără energie - 507 localităţi din opt regiuni ale Ucrainei sunt întrerupte de la alimentarea cu energie electrică, duminică, după săptămâni de atacuri aeriene ruse asupra reţelei electrice, a declarat un oficial al Ministerului de Interne. Regiunea Harkov este cea mai afectată, cu 112 sate izolate. Alte 90 de sate au rămas fără electricitate în regiunile Doneţk şi Herson, împreună cu altele din regiunile Nikolaev, Zaporojie şi Lugansk.
ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Alte informații relevante

  • Ucraina livrează speranță - Prima navă încărcată cu 25 de tone de cereale ucrainene a ajuns în Etiopia. „Trimitem mâncare. Trimitem speranță”, a scris pe Twitter Zelenski.
  • Sancțiuni pentru preoți - Ucraina aplică sancţiuni împotriva a 10 clerici de rang înalt care ar avea legături cu o biserică pro-Moscova pe motiv că au fost de acord să colaboreze cu autorităţile de ocupaţie ruse sau au justificat invadarea de către Moscova.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇