Rusia inventează dușmani ca să ascundă dezastrul din Ucraina: Cine critică regimul e considerat agent străin

Rusia inventează dușmani ca să ascundă dezastrul din Ucraina: Cine critică regimul e considerat agent străin
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O nouă lege extinsă privind „agenții străini” a intrat în vigoare în Rusia, de joi, într-o nouă încercare a Kremlinului de a anihila orice voce critică la adresa regimului și de a masca eșecurile „operațiunii militare”.

Legea din 2012 privind agenții străini a fost adoptată după un val de proteste față de revenirea lui Putin în funcția de președinte și impune organizațiilor care se implică în activități politice și care primesc fonduri din afara Rusiei să se înregistreze ca agenți străini, în conformitate cu prevederile foarte stricte, relatează CNN.

Legislația a fost modificată gradual de atunci, formând coloana vertebrală a unui control din ce în ce mai puternic asupra societății civile din Rusia în ultimul deceniu. De joi, definiția din lege a agentului străin a fost extinsă pentru a include nu doar persoanele sau organizațiile care primesc fonduri din străinătate, ci și pe cele care "au primit susținere sau care se află sub influență străină".

ADVERTISING

Ce prevede versiunea actualizată a legii

  • Orice persoană sau organizație desemnată ca agent străin, o formulare care amintește de fosta Uniune Sovietică, va fi interzisă din exercitarea unor activități precum predarea didactică, nu va putea organiza evenimente publice și nu va primi fonduri publice pentru proiecte.
  • Legea interzice, de asemenea, distribuirea de materiale în rândurile minorilor. Acestea vor trebui marcate cu mențiunea că se adresează doar persoanelor de peste 18 ani și vândute în materiale opace, potrivit formei adoptată de Duma de Stat.
  • În plus, Ministerul Justiției va publica datele personale ale entităților desemnate agenți străini. Aceste date vor include nu doar numele și data nașterii, ci și datele de identificare fiscală și cele de asigurări sociale.

Întărirea unei legi strâmbe e un semn de slăbiciune

Formulările sunt destul de vagi, iar legea nu conține clarificări. "Susținerea" din surse străine e definită nu doar financiar, ci și prin "ajutor organizațional și metodologic sau științific sau tehnic". "Influența" este prevăzută ca "exercitare a unei influențe asupra unui individ prin obligare, convingere sau alte mijloace".

ADVERTISING

Konstantin Von Eggert, un jurnalist rus freelancer care trăiește în Lituania, spune că această ambiguitate este creată special - legi ca aceasta, care alcătuiesc ceea ce el numește "sistemul represiv al lui Putin", sunt concepute pentru a fi ample și vagi și aplicate selectiv, astfel încât "să sperie".

"Odată ce legile sunt aplicate în teritoriu, afli destul de repede cum să joci cu sistemul. Nu știi dacă legile sunt aplicate la întâmplare sau ușor", a spus el.

Andreo Soldatov, un alt jurnalist rus care trăiește în străinătate, cunoscut pentru anchetele sale asupra serviciilor de securitate din Rusia, spune că această lege face parte dintr-o represiune corelată direct cu înfrângerile din Ucraina: "Nu poți să vii cu o poveste foarte bună, cu o explicație a retragerii din Herson. Și atunci cel mai bun mod să faci asta e să adaugi un element de frică."

ADVERTISING

Von Eggert crede, totuși, că decizia de înăsprire a legii, semnată de Putin în iulie, vine prea târziu și reprezintă "mai degrabă un semn de slăbiciune decât unul de putere": "Au ratat momentul, iar cei care erau foarte activi și care puneau vreun pericol sunt deja închiși sau în străinătate. Așa că pe cine mai amenință ei? Nu știu."

Soldatov apreciază că legea i-ar putea viza în primul rând pe angajații statului: "Dacă ești pus pe această listă, nu-i mare lucru dacă ești un om obișnuit. Dar dacă ești doctor sau profesor la o universitate, atunci ai o mare problemă, fiindcă îți pierzi slujba și e foarte, foarte greu", a explicat acesta.

Nimeni nu mișcă în front

Deteriorarea continuă a discursului liber și a libertăților democratice în Rusia a mers aproape de la început în acord deplin cu ceea ce Kremlinul a numit "operațiunea militară specială" în Ucraina. În câteva zile de la invadarea Ucrainei, Rusia a restricționat accesul la Facebook, la unele site-uri de știri occidentale și la presa independentă. Manifestațiile pașnice au fost imediat reprimate, iar protestatarii au fost arestați și ținuți sub observație.

La începutul lunii martie, guvernul a adoptat o lege care interzicea răspândirea de "informații false" despre forțele armate ruse. Pedeapsa maximă este de 15 ani de închisoare. CNN și alte organizații media occidentale au fost nevoite să-și suspende temporar activitatea în Rusia.

Apărarea valorilor tradiționale, o componentă importantă a cauzei lui Putin pentru războiul din Ucraina, s-a dovedit un alt pretext pentru intensificarea represiunii după invazie. "Statele Unite și Occidentul urmăresc să ne distrugă valorile tradiționale și să ne oblige să adoptăm valorile lor false care ne-ar eroda", a spus Putin în discursul din 24 februarie, ziua declanșării războiului.

În această săptămână, președintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului de la Moscova, a spus că forma finală a legii care extinde interzicerea propagandei LGBT de la copii la persoanele de orice vârstă "ne va proteja copii, viitorul țării noastre, de întunericul răspândit de Statele Unite și de statele europene".

Amenzile pentru încălcarea noii legislații, adoptată la 24 noiembrie, vor fi cuprinse între 50.000 de ruble (815 dolari) și 400.000 de ruble (6.600 de dolari) pentru persoanele fizice și pot ajunge la 5 milioane de ruble (82.000 de dolari) în cazul instituțiilor și companiilor. Cetățenii străini pot primi 15 zile de arest și apoi să fie expulzați din Rusia.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇