Ziua 211. Eroii de la Azovstal, eliberați. Mobilizarea Rusiei, pusă la îndoială. Rușii au modificat Kalașnikovul

Ziua 211. Eroii de la Azovstal, eliberați. Mobilizarea Rusiei, pusă la îndoială. Rușii au modificat Kalașnikovul

Rușii au continuat să bombardeze Ucraina în ziua 211 de război. Orașul Zaporojie a fost atacat puternic și multe zone au rămas fără curent electric. Trupele ruse au bombardat și o gară din Harkov și au distrus mașini frigorifice în care se aflau cadavrele propriilor soldați.

La centrala nucleară Zaporojie situația „se deteriorează şi mai mult”, a avertizat directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).

La Adunarea generală de la ONU, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut o "pedeapsă justă" împotriva Rusiei, ”pentru că a încercat să fure teritoriul nostru, pedeapsă pentru uciderea a mii de persoane, pedeapsă pentru tortură şi umilirea femeilor şi bărbaţilor". De cealaltă parte, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat Occidentul că este parte din conflict, după care s-a ridicat și a plecat de la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU.

ADVERTISING

Iar miniştrii de Externe ai Uniunii Europene au convenit să pregătească noi sancţiuni împotriva Rusiei care se vor concretiza în cel mai scurt timp.

Mișcări pe front

  • Bombardamente puternice la Zaporojie - Ruși au bombardat puternic Zaporojie, joi dimineață. Infrastructura orașului a fost lovită, iar mai multe zone au rămas fără curent electric.
  • Pericol mare la Zaporojie - Situaţia de la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina "se deteriorează şi mai mult", a avertizat directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi. "Situaţia încă se deteriorează şi nu ne putem permite luxul de a aştepta să se întâmple ceva catastrofal. Atâta timp cât bombardarea continuă, riscurile sunt enorme", a spus Grossi.
  • Gară bombardată - Ocupanții ruși au lovit cu rachete o gară din Harkov, distrugând mașini frigorifice în care se aflau cadavrele unor soldați ruși, a declarat purtătorul de cuvânt al administrației militare regionale Odesa, Serghei Bratchuk.
  • Rușii au modificat Kalaşnikovul - Rusia a modificat arma Kalaşnikov AK-12, folosită de forţele sale în Ucraina, pentru a accelera tragerea şi pentru a oferi soldaţilor mai mult control asupra modurilor de tragere. Detalii AICI.
  • Elicopter al rușilor distrus - Forțele armate ale Ucrainei anunță că au distrus un elicopter rus Mi-24 în regiunea Herson.
  • Eroi eliberaţi - Ucraina a anunţat schimbul cu Rusia a 215 militari, inclusiv şefi ai apărării de la combinatul siderurgic Azovstal din oraşul Mariupol. Rusia a recuperat 55 de prizonieri, inclusiv pe fostul deputat Viktor Medvedciuk, un prieten apropiat al lui Vladimir Putin, acuzat de înaltă trădare.
  • Mobilizarea Rusiei, pusă la îndoială - Marea Britanie se îndoieşte de capacitatea Rusiei de a implementa mobilizarea parţială ordonată a 300.000 de rezervişti pentru războiul împotriva Ucrainei. "Este probabil ca Rusia să se lupte cu provocările logistice şi administrative chiar şi pentru a aduna personalul de 300.000", a consemnat Ministerul Apărării. Instituția consideră că "este puţin probabil ca multe dintre aceste trupe să fie efectiv gata de luptă luni de zile" și a adăugat că vede mobilizarea parţială ca un semn al slăbiciunii Rusiei.
  • Explozie la Melitopol - Trei soldați ar fi fost uciși după o explozie într-o piață aglomerată din Melitopol, sud-estul Ucrainei, în ajunul referendumurilor care ar putea duce la anexarea efectivă a 4 regiuni la Rusia. Numărul victimelor civile este neclar.
  • Agenți infiltrați în Ucraina - Rusia are agenţi infiltrați în sectorul de apărare al Ucrainei care transmit informaţii confidenţiale şi îi permit Moscovei să anticipeze mişcările armatei ucrainene pe câmpul de luptă, a declarat joi reprezentantul preşedintelui Volodimir Zelenski în Rada Supremă. Detalii AICI.
  • Putin dă ordine - Două surse anonime au declarat pentru CNN că președintele rus Vladimir Putin dă el însuși ordine tactice generalilor din teren. Ofițerii ruși au fost auziți plângându-se în conversații interceptate cu prieteni și rude despre procesul de luare a deciziilor, a relatat CNN.
ADVERTISING

Sancțiuni pentru Rusia, ajutor pentru Ucraina

  • Zelenski vrea o pedeapsă justă împotriva Rusiei - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a pledat cu forţă în faţa Adunării Generale a ONU pentru o "pedeapsă justă" împotriva Rusiei. "O crimă a fost comisă contra Ucrainei şi noi cerem o pedeapsă justă. Pedeapsă pentru că a încercat să fure teritoriul nostru, pedeapsă pentru uciderea a mii de persoane, pedeapsă pentru tortură şi umilirea femeilor şi bărbaţilor", a adăugat el, repetând cuvântul "pedeapsă".
  • UE anunță noi sancţiuni - Miniştrii de Externe ai UE au convenit să pregătească noi sancţiuni împotriva Rusiei care se vor concretiza în cel mai scurt timp, a anunţat şeful diplomaţiei comunitare, Josep Borrell. Acest pachet de sancţiuni va afecta noi sectoare ale economiei ruse, inclusiv tehnologia, şi va include noi persoane, dar nu a fost încă definitivat, a precizat Borrell.
  • Londra promite ajutor militar Ucrainei - Marea Britanie va continua să ofere ajutor militar Ucrainei până când va câştiga contra Rusiei, a promis noul premier britanic Liz Truss, în Adunarea Generală a ONU. "În acest moment critic al conflictului, promit că ne vom menţine sau ne vom spori sprijinul militar pentru Ucraina atâta timp cât va fi necesar (…) Nu vom fi liniştiţi până când Ucraina nu va triumfa", a asigurat Truss.
  • Discuții cu Barbra Streisand - Volodimir Zelenski a discutat, joi, cu Barbra Streisand, care a devenit ambasador al platformei de strângere de fonduri UNITED24. Este foarte important pentru noi ca astfel de oameni talentaţi şi celebri din lume să ne susţină, a spus Zelenski.
  • Autorităţile din Kârgâstan şi din Uzbekistan nu vor să-l ajute pe Putin și le-au transmis locuitorilor că cine luptă în Ucraina riscă zece ani de închisoare. Informația a fost transmisă de Radio Liberty. derată activitate mercenară şi se pedepseşte cu închisoare de până la 10 ani.
  • Lavrov s-a ridicat și a plecat - La reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, Lavrov a acuzat Occidentul, după care s-a ridicat și a plecat. Detalii AICI.
ADVERTISING

Evoluții economice

  • Taxe mai mari - Publicaţia Kommersant anunţa, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că Rusia ia în considerare majorarea taxelor în domeniul petrolului şi gazelor până la 3.000 miliarde de ruble (50 miliarde de dolari), în perioada 2023-2025. Principalele propuneri pentru noul proiect de buget sunt majorarea taxei de export pentru exporturile de gaze prin conducte, a taxelor pentru gazele naturale lichefiate şi introducerea unei taxe de export pentru îngrăşăminte şi cărbune.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇