Ziua 1662 Jumătate de milion de militari ruși uciși. Raport Anthropic despre atacurile Moscovei în Europa. Ucraina stă mai bine decât iarna trecută

<span style="color:#990000;">Ziua 1662</span> Jumătate de milion de militari ruși uciși. Raport Anthropic despre atacurile Moscovei în Europa. Ucraina stă mai bine decât iarna trecută
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

În ziua 1662 a războiului din Ucraina, serviciile britanice estimează că aproape 500.000 de militari ruși au fost uciși de la începutul invaziei, iar pierderile totale ale Moscovei ar fi ajuns la circa 1,5 milioane de oameni.

În acest context, Moscova nu dă semne că ar încetini atacurile asupra orașelor ucrainene. Azi noapte, loviturile ruseşti au vizat zone industriale și rezidențiale din Krivoi Rog, Odesa și Zaporojie, atacuri soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți.

În acest timp, președintele Volodimir Zelenski îi cere lui Donald Trump sancțiuni severe împotriva Rusiei pentru a-i limita producția de rachete.

În plus, președintele ucrainean a declarat că va merge la summit-ul G20 de la Miami, programat în decembrie, dacă Vladimir Putin va participa şi el la reuniune. Zelenski e pregătit să se întâlnească și să discute direct cu Putin.

În schimb, Vladimir Putin avertizează că desfășurarea unor trupe europene în Ucraina ar însemna „un război împotriva Rusiei”.

Pe fondul conflictului, compania Anthropic acuză grupări de hackeri asociate Rusiei că folosesc inteligența artificială pentru atacuri cibernetice împotriva unor instituții ucrainene și europene, inclusiv pentru preluarea conturilor WhatsApp ale unor oficiali.

ADVERTISING

Iar premierul ucrainean Serhii Korețki a declarat că Ucraina este mult mai bine pregătită în acest an pentru atacurile rusești asupra sectorului său energetic decât a fost iarna trecută.

Loviturile Rusiei

  • Atacurile nopţii - Forțele ruse au lansat azi noapte și sâmbătă dimineața atacuri asupra orașelor Krivoi Rog, Odesa și Zaporojie, soldate în total cu cinci morți și cel puțin 15 răniți, scrie Ukrainska Pravda. La Krivoi Rog, orașul a fost atacat cu rachete balistice din mai multe direcții, iar o lovitură asupra unei instalații industriale a ucis o persoană și a rănit alte două. La Odesa, rachete de croazieră lansate dinspre Marea Neagră au lovit orașul în jurul orei 5:30, avariind un bloc de locuințe. Două persoane au fost ucise. În Zaporojie, un atac cu drone a lovit o zonă rezidențială, provocând incendii și distrugând complet o casă. Şi aici au murit doi oameni.
  • Atac masiv în vestul Ucrainei - Forțele ruse au lansat un atac masiv cu drone asupra vestului Ucrainei pe 12 septembrie, rănind cel puțin cinci persoane în regiunea Volîn și provocând întreruperi de energie electrică în regiunea vecină Rivne, au anunțat autoritățile regionale. Ambele regiuni sunt situate în nord-vestul Ucrainei, departe de linia frontului, fiind astfel ținte mai puțin frecvente ale atacurilor rusești, notează Kyiv Independent. Atacul asupra regiunii Volîn a durat peste patru ore, timp în care mai mult de 10 drone rusești au pătruns în spațiul aerian al regiunii, potrivit guvernatorului regional Roman Romaniuk. Cinci persoane au fost rănite și au primit îngrijiri medicale. Nu au fost raportate decese. În regiunea vecină Rivne, atacurile rusești au provocat întreruperi ale alimentării cu energie electrică, iar o întreprindere a fost distrusă. Nu au fost raportate victime, iar echipele de intervenție lucrau la restabilirea alimentării cu energie electrică.
ADVERTISING

Evoluții pe front

  • Prima bătălie din istorie între drone navale s-a dat în Marea Neagră - Forțele ucrainene au folosit o dronă navală pentru a distruge o ambarcațiune rusească fără echipaj în Marea Neagră. Potrivit Forțelor Navale ale Ucrainei, aceasta a fost prima confruntare din istorie între drone navale. Detalii AICI.
  • 500.000 de soldați ruși au fost uciși - Serviciile de informații britanice estimează că aproape 500.000 de soldați ruși au fost uciși în războiul împotriva Ucrainei, iar pierderile totale ale Rusiei, incluzând morți, răniți și dispăruți, au ajuns la aproximativ 1,5 milioane din februarie 2022, relatează Sky News. Șeful armatei britanice, Rich Knighton, a subliniat că majoritatea pierderilor au fost înregistrate după ianuarie 2023, perioadă în care Rusia a cucerit doar aproximativ 2% din teritoriul Ucrainei, și a avertizat că amploarea pierderilor începe să afecteze economia rusă, prin încetinirea creșterii, reducerea consumului și menținerea unei inflații ridicate. Conform unui raport CSIS (Center for Strategic and International Studies, un important think tank american specializat în politică externă), Ucraina ar fi înregistrat, la rândul său, între 525.000 și 625.000 de victime până în iunie 2026.
ADVERTISING

Războiul diplomatic

  • Zelenski vrea să se întâlnească cu Putin la G20 - Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că va merge la summit-ul G20 de la Miami, programat în decembrie, dacă şi liderul rus Vladimir Putin va participa la reuniune. Zelenski a spus că este pregătit să se întâlnească și să discute direct cu Putin, subliniind însă că important nu este ceea ce își vor spune cei doi, ci rezultatul unei eventuale întâlniri. „Trebuie să ne întâlnim, să vorbim și să luăm decizii”, a declarat președintele ucrainean, pentru Deutsche Welle. Detalii AICI
  • Kremlinul îl cheamă pe Zelenski la Moscova - Rusia a reacționat după ce Volodimir Zelenski i-a propus lui Vladimir Putin să se întâlnească la summit-ul G20 de la Miami. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov i-a transmis președintelui ucrainean că poate să vină la Moscova dacă vrea o întâlnire cu Putin, catalogând această invitație drept „un gest uriaș de bunăvoință”. Detalii AICI.
  • Putin vede un război împotriva Rusiei - Președintele rus Vladimir Putin a avertizat că desfășurarea unor trupe europene în Ucraina ar echivala cu „un război împotriva Rusiei”, reafirmând astfel opoziția Moscovei față de orice prezență militară occidentală pe teritoriul ucrainean. În același timp, Putin a susținut că Rusia nu amenință și nu intenționează să atace țările europene, acuzând liderii acestora că își sperie populațiile cu o „amenințare imaginară” din partea Moscovei. Kremlinul consideră de mult timp trimiterea trupelor occidentale în Ucraina drept o „linie roșie”. Rusia și-a justificat invazia lansată în februarie 2022, între altele, prin extinderea NATO spre granițele sale și aspirațiile Ucrainei de a adera la alianța militară occidentală.
  • Zelenski îi cere lui Trump sancţiuni severe chiar acum - Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut lui Donald Trump să impună „chiar acum” sancțiuni severe împotriva Rusiei, în special pentru a limita capacitatea Moscovei de a produce rachete balistice și alte arme. Zelenski a criticat ritmul lent al deciziilor americane și a cerut măsuri ferme din partea administrației Trump, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii civile și economice din Ucraina. Liderul de la Kiev intenționează să se întâlnească cu Trump la sfârșitul lunii septembrie, la New York, pentru relansarea negocierilor de pace, aflate în impas.

Alte informații relevante

  • Ucraina stă mai bine decât iarna trecută - Premierul ucrainean Serhii Korețki a declarat că Ucraina este mult mai bine pregătită în acest an pentru atacurile rusești asupra sectorului său energetic decât a fost iarna trecută. „Sectorul energetic este constant sub tirul atacurilor și este clar că este imposibil să protejăm totul. Cu toate acestea, suntem mult mai bine pregătiți pentru aceste atacuri decât am fost iarna trecută. S-a spus de nenumărate ori, prin toate canalele, că iarna va fi grea – nu am nimic nou de adăugat în această privință. Dar nu avem alt plan decât să trecem peste această iarnă și să o parcurgem cu demnitate”, a spus Korețki, conform Interfax-Ucraina.
  • Anthropic: Rusia a folosit AI în atacuri cibernetice împotriva Europei - Rusia a folosit inteligența artificială pentru a desfășura în ultimele luni atacuri cibernetice împotriva Ucrainei și a unor ținte din Europa, inclusiv ministere, structuri militare și diplomatice, precum și conturile WhatsApp ale unor oficiali de rang înalt, potrivit unui raport publicat de compania americană Anthropic şi citat de Kyiv Independent. Gruparea de hackeri asociată serviciilor rusești ar fi folosit AI pentru a automatiza operațiunile, a identifica sistemele de securitate și a modifica malware-ul pentru a evita detectarea. Printre ținte s-au numărat membri ai guvernului ucrainean, militari și diplomați, dar și organizații de apărare, ambasade, companii din industria militară și furnizori de tehnologie pentru drone. Hackerii ar fi preluat inclusiv conturi WhatsApp, de unde au exportat conversații în limbile rusă și ucraineană, fără ca victimele să observe imediat activitatea. Anthropic atribuie operațiunea grupării GTG-20006 și spune că aceasta prezintă caracteristici compatibile cu gruparea rusă Midnight Blizzard. În total, au fost identificate peste 20 de organizații vizate în diferite etape ale operațiunilor, cu o concentrare deosebită asupra Ucrainei și Europei.
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google