Ziua 1648 Tragedie lângă Kiev: 37 de morți după explozia unui depozit de muniție. Zelenski cere pedepsirea vinovaților și vrea 1.000 de drone lansate zilnic asupra Rusiei

<span style="color:#990000;">Ziua 1648</span> Tragedie lângă Kiev: 37 de morți după explozia unui depozit de muniție. Zelenski cere pedepsirea vinovaților și vrea 1.000 de drone lansate zilnic asupra Rusiei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Ziua 1648 vine cu un bilanț cumplit: cel puțin 37 de oameni au murit după ce o dronă rusească a lovit un depozit de muniție din apropierea Kievului, iar exploziile care au urmat au ajuns până la locuințele din jur. Volodimir Zelenski cere ca vinovații să fie trași la răspundere.

Rusia a continuat atacurile asupra Ucrainei, cu 267 de drone, o rachetă balistică Iskander-M și una antinavă Oniks. Apărarea ucraineană susține că a neutralizat 233 de drone, însă au fost raportate lovituri în 15 locuri. Opt camioane cu produse alimentare au luat foc în districtul Ismail.

La Sumî, o dronă a avariat două ambulanțe aflate în curtea unui spital. Alte atacuri au vizat Harkov și Kramatorsk.

Ucraina a continuat, la rândul său, campania de lovituri în interiorul Rusiei. Trei depozite ale companiilor Ozon, DNS și Cijik au fost vizate în regiunea Rostov. Șapte oameni au fost răniți, între care doi copii. Volodimir Zelenski vrea ca armata ucraineană să ajungă la 1.000 de atacuri pe zi cu drone cu rază lungă, față de puțin peste 300 în prezent.

Loviturile asupra rafinăriilor încep să producă efecte vizibile. Rusia mai produce benzină cât să acopere doar 70% din consumul intern. Moscova a interzis exporturile, importă carburanți din Belarus și Asia și a reintrodus restricții la pompe în mai multe regiuni.

Presiunea crește și în privința oamenilor trimiși pe front. Potrivit unor oficiali occidentali, Rusia pierde lunar cu 6.000 de militari mai mult decât recrutează. Temerile privind o nouă mobilizare au determinat peste 113.000 de ruși să treacă în Georgia într-o singură săptămână. Kremlinul neagă că pregătește o asemenea măsură.

ADVERTISING

Kirilo Budanov, șeful Biroului prezidențial de la Kiev și principalul colaborator al lui Zelenski, avertizează că luptele vor continua în timpul iernii, deoarece Moscova refuză înghețarea conflictului. Ucraina are nevoie de cel puțin 30.000 de oameni noi în fiecare lună pentru a-și păstra pozițiile.

Pe plan diplomatic, Washingtonul a informat Kievul despre vizita directorului CIA la Moscova. John Ratcliffe ar fi discutat cu șeful spionajului extern rus despre riscul unei operațiuni împotriva unui stat NATO și despre sprijinul acordat Iranului.

Atacurile Rusiei

  • 37 de morți după explozia unui depozit - Cel puțin 37 de oameni au murit și 42 au fost răniți după ce o dronă rusească a lovit vineri seară un depozit din satul Mîla, în raionul Bucea, la vest de Kiev, notează AP. Atacul a provocat un incendiu, urmat de detonarea muniției stocate acolo. Patru copii se numără printre răniți, șapte persoane sunt spitalizate, iar 381 de oameni au fost evacuați, potrivit autorităților ucrainene, citate de Reuters. Exploziile au avariat locuințe și un centru pentru vârstnici și persoane cu dizabilități. Ministerul rus al Apărării, Andrei Belousov, a confirmat atacul și a susținut că depozitul era folosit pentru păstrarea unor componente de drone. Afirmația Moscovei nu a putut fi verificată independent. Volodimir Zelenski a cerut tragerea la răspundere a celor care au permis depozitarea muniției în apropierea caselor. Poliția și serviciul ucrainean de securitate au deschis o anchetă pentru neglijență în serviciu. Bilanțul ar putea crește.
  • 267 de drone într-o singură noapte - Rusia a lansat asupra Ucrainei 267 de drone, o rachetă balistică Iskander-M și una antinavă Oniks, începând de vineri seară. Forțele aeriene ucrainene au anunțat că 233 dintre drone au fost doborâte sau neutralizate prin război electronic. Au fost însă consemnate lovituri în 15 locuri, potrivit Ukrinform. Cel mai grav atac a avut loc în districtul Ismail, din regiunea Odesa. O persoană a murit, trei au fost rănite, iar infrastructura de transport a fost avariată. Opt camioane care transportau produse alimentare au luat foc. Cinci dintre ele, încărcate cu cereale, au fost distruse.
  • Ambulanțe atacate la Sumî - Dronele rusești au lovit în cursul nopții și orașele Sumî, Harkov și Kramatorsk. La Sumî, o dronă a căzut în curtea unui spital și a avariat două ambulanțe, o mașină civilă și intrarea în unitatea medicală. Vehiculele sanitare erau marcate vizibil, a transmis administrația regională, citată de Ukrinform. Nu au fost raportate victime. La Harkov, două cartiere au fost atacate. O dronă a lovit acoperișul unei case, iar o alta a provocat un incendiu în districtul Șevcenkivski La Kramatorsk, acoperișul unei clădiri administrative cu trei etaje a luat foc după ce a fost lovit de o dronă.
ADVERTISING

Loviturile Ucrainei

  • Trei depozite lovite la Rostov - Un atac masiv cu drone a vizat în noaptea de vineri spre sâmbătă regiunea rusă Rostov. Un centru logistic al retailerului Ozon din Rostov-pe-Don a fost lovit, iar activitatea a fost suspendată pentru verificări. În orașul Aksai, un depozit al companiei de electronice DNS a fost cuprins de un incendiu puternic, iar angajații au fost evacuați. Un al treilea depozit, aparținând lanțului de supermarketuri Cijik, ar fi fost atacat în satul Leninskoe, scrie Kiev Independent. Șapte oameni au fost răniți în regiune, între care doi copii. Resturi de drone au avariat două blocuri din Rostov-pe-Don și mai multe case. Ucraina nu a revendicat oficial atacurile.
  • Ținta: 1.000 de drone pe zi - Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să lanseze zilnic 1.000 de drone cu rază lungă de acțiune asupra Rusiei, de peste trei ori mai multe decât în prezent. „Acum, media este de peste 300. Trebuie să fie mai multe”, a spus președintele ucrainean, citat de Kiev Independent. Prioritățile sunt apărarea împotriva dronelor Shahed cu propulsie cu reacție și intensificarea atacurilor în adâncul teritoriului rus. Zelenski susține că loviturile asupra rafinăriilor au redus producția și exporturile Moscovei și au afectat logistica.

Situația pe front

  • Rusia face planuri pentru Kiev și Cernigău - Conducerea politică a Rusiei le-a cerut comandanților militari să pregătească mai multe variante de operațiuni în direcția Kiev și Cernigău, a declarat Pavlo Palisa, adjunct al șefului Biroului prezidențial ucrainean. Informația a fost verificată de serviciile ucrainene din mai multe surse, scrie Kyiv Post, care citează LIGA.net. Palisa a subliniat însă că existența acestor planuri nu înseamnă că un atac este iminent. Ucraina nu observă în prezent formarea unor grupări rusești de asalt îndreptate spre capitală sau spre regiunea Cernigău. Statul Major ucrainean a pregătit deja mai multe variante de apărare, răspuns și contracarare.
  • Rusia pierde mai mulți oameni decât recrutează - Armata rusă pierde lunar cu aproximativ 6.000 de militari mai mult decât reușește să trimită pe front, potrivit unei evaluări prezentate de oficiali occidentali pentru The Guardian. Moscova recrutează în jur de 1.000 de oameni pe zi, însă în ultimele două luni acest ritm nu a mai acoperit numărul celor uciși sau răniți. O nouă mobilizare ar avea costuri politice și economice mari pentru Vladimir Putin. Cea anunțată în 2022 a determinat aproximativ un milion de ruși să plece din țară, dintre care mai puțin de jumătate s-au întors. Oficialii occidentali se îndoiesc și că armata ar putea integra rapid alte câteva sute de mii de recruți, din cauza lipsei de echipamente și de ofițeri care să-i pregătească.
  • Luptele vor continua la iarnă - Înghețarea războiului pe actuala linie a frontului nu este posibilă, deoarece Rusia refuză să oprească luptele, susține Kirilo Budanov, șeful Biroului prezidențial de la Kiev. El se așteaptă ca operațiunile militare să continue în timpul iernii. Discuțiile cu Moscova se concentrează în prezent aproape exclusiv asupra schimburilor de prizonieri, iar unul de amploare ar urma să aibă loc „foarte curând”, scrie Kyiv Post. Budanov a sugerat că acest canal tehnic ar putea pregăti „ceva important”, fără să ofere detalii. Oficialul a mai spus că Ucraina trebuie să mobilizeze cel puțin 30.000 de oameni în fiecare lună pentru a-și menține pozițiile. Ministerul Apărării pregătește o reformă a centrelor de recrutare, acuzate de abuzuri.
ADVERTISING

Ce se mai întâmplă în Rusia

  • Benzina acoperă doar 70% din consum - Producția de benzină a Rusiei a coborât la aproximativ 80.000 de tone pe zi, față de un consum intern estimat la 115.000 de tone. Cu alte cuvinte, rafinăriile mai acoperă doar 70% din necesarul țării, după seria atacurilor ucrainene cu drone, au declarat două surse din industrie pentru Reuters. Rafinăriile importante din Perm, Nijni Novgorod și Iaroslavl și-au oprit activitatea în ultima săptămână. Mai multe regiuni au reintrodus limitele de alimentare și programele de vânzare în funcție de numărul de înmatriculare. Rusia a interzis exporturile de benzină și a mărit importurile din Belarus și Asia, dar aprovizionarea totală acoperă încă numai aproximativ 85% din cerere.
  • 113.000 de ruși au trecut în Georgia - Peste 113.000 de ruși au intrat într-o singură săptămână în Georgia prin punctul de frontieră Verhnii Lars, pe fondul temerilor că Vladimir Putin pregătește o nouă mobilizare. Kremlinul a intensificat recrutarea, colectează mai multe date despre rezerviști și extinde atribuțiile Gărzii Naționale, relatează Politico. Kievul susține că Moscova ar vrea să mobilizeze 300.000 de oameni în acest an și alți 300.000 în 2027. Organizațiile care oferă asistență juridică militarilor au primit tot mai multe cereri din partea rezerviștilor. Kremlinul neagă că pregătește mobilizarea și afirmă că zvonurile sunt răspândite de Ucraina. Detalii, AICI.
  • Alegeri fără observatori OSCE - Rusia nu va invita observatorii OSCE la alegerile pentru Duma de Stat, programate între 18 și 20 septembrie. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a acuzat organizația de „standarde duble”, potrivit Kyiv Post. OSCE susține că refuzul Moscovei încalcă angajamentele asumate și reduce transparența scrutinului. Este al treilea scrutin național consecutiv din Rusia care se desfășoară fără o misiune OSCE. Moscova intenționează să organizeze votul și în regiunile ocupate Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson. OSCE avertizează că aceste alegeri nu au nicio valabilitate în dreptul internațional și încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.

Alte informații relevante

  • Kievul, informat despre discuțiile CIA la Moscova - Statele Unite au informat Ucraina despre mai multe întâlniri desfășurate în ultimele zile la Moscova, a anunțat Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean a mulțumit Washingtonului pentru informații și pentru „tonul necesar” folosit în discuțiile cu Rusia, potrivit Reuters. Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat în secret în capitala rusă și s-a întâlnit cu șeful Serviciului rus de Informații Externe, Serghei Narîșkin. Ratcliffe ar fi avertizat asupra riscului unei operațiuni ruse împotriva unui stat NATO. A fost discutat și sprijinul Moscovei pentru Iran. Donald Trump a minimalizat vizita, iar Kremlinul a respins informațiile despre un posibil atac asupra NATO.
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google