Ziua 1536 Armistițiu de Ziua Victoriei, dar pacea e departe. Zelenski permite cea mai săracă paradă a Moscovei. Putin: Războiul se apropie de sfârșit

<span style="color:#990000;">Ziua 1536</span> Armistițiu de Ziua Victoriei, dar pacea e departe. Zelenski permite cea mai săracă paradă a Moscovei. Putin: Războiul se apropie de sfârșit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

În ziua 1536 de război, la Moscova a avut loc parada de Ziua Victoriei, cea mai restrânsă din ultimii ani. Avioanele și sistemele de armament au fost prezentate la TV, în loc de Piața Roșie. În schimb, soldații nord-coreeni au defilat prin fața președintelui rus.

Atât Rusia, cât şi Ucraina au confirmat că acceptă armistiţiul de trei zile cerut şi anunţat de Donald Trump, cu această ocazie, însă pe front armele nu au tăcut. Iar ambele tabere s-au acuzat azi reciproc de încălcarea încetării focului pentru trei zile

Volodimir Zelenski a autorizat oficial desfășurarea paradei din Piaţa Roşie, potrivit unui decret publicat de Administrația Prezidențială de la Kiev. În replică, Kremlinul a subliniat că „rușii nu au nevoie de permisiunea nimănui”.

Vladimir Putin a asigurat azi că războiul din Ucraina „se apropie de final”, criticând ţările occidentale pentru sprijinul acordat Kievului

În ciuda armistiţiului și a declarației președintelui rus, secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia s-au blocat, iar americanii nu vor "să piardă timpul și energia cu eforturi care nu duc la progrese".

Şi e evident că este aşa din moment ce, în ciuda armistiţiului declarat, atacurile Rusiei de peste noapte au ucis cel puţin 5 persoane în mai multe regiuni ale Ucrainei.

Iar președintele Consiliului European, Antonio Costa a reafirmat, de Ziua Europei, deschiderea UE față de ideea de a discuta cu Rusia despre pacea în Ucraina.

ADVERTISING

Armistiţiu de Ziua Victoriei, dar pacea e departe

  • Ucraina și Rusia s-au acuzat de încălcarea armistițiului - Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc sâmbătă de încălcarea încetării focului pentru trei zile, negociat de SUA și anunțat de Donald Trump, relatează AFP și dpa. "De la începutul zilei, numărul atacurilor efectuate de agresor a atins 51", a indicat Statul-major al armatei ucrainene. "În pofida declarației de încetare a focului, grupuri înarmate ucrainene au lansat atacuri cu drone și artilerie contra pozițiilor trupelor noastre", a anunțat ministerul rus al Apărării.
  • Rușii profită - Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Viktor Trehubov, a afirmat la Kiev că forțele ucrainene și cele ruse profită de actuala încetare a focului pentru a face rotația trupelor și a aduce întăriri pe front. "Rușii iau astăzi pauză și o folosesc pentru a aduce întăriri, a face rotația forțelor și a-și reface capacitățile ofensive", a spus Trehubov. Acesta a adăugat că activități similare au loc și de partea ucraineană. El a calificat situația actuală de pe linia frontului drept relativ calmă pentru moment, deși au loc lupte izolate, însă de o intensitate mai mică decât de obicei.
  • Zelenski permite parada prin decret - Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a autorizat oficial desfășurarea paradei de Ziua Victoriei de la Moscova, în cadrul armistițiului convenit între Ucraina și Rusia pentru perioada 9-11 mai. Potrivit unui decret publicat de Administrația Prezidențială de la Kiev, decizia a fost luată „ținând cont de numeroase solicitări” și în scopuri umanitare, în urma negocierilor purtate cu partea americană. Documentul prevede că parada din Piața Roșie poate avea loc pe 9 mai, iar pe durata evenimentului, începând cu ora 10:00, Piața Roșie va fi exclusă din planul operațional privind utilizarea armamentului ucrainean. Formularea aleasă de președintele ucrainean poate fi considerată o ironie la adresa Kremlinului. 
ADVERTISING

Răsturnare de situație: Cum a ajuns Kremlinul să se teamă pentru parada sacră de la Moscova

  • Schimb de prizonieri - Tot Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina și Rusia au convenit, cu medierea Statelor Unite, asupra unui schimb de prizonieri în format „1.000 pentru 1.000”. Zelenski a precizat că a cerut echipei ucrainene să pregătească de urgență toate detaliile necesare pentru schimbul de prizonieri și a mulțumit administrației americane pentru implicarea diplomatică. El a subliniat că pentru Ucraina „Piața Roșie este mai puțin importantă decât viețile prizonierilor ucraineni care pot fi aduși acasă”.
  • Rusia a acceptat inițiativa lui Donald Trump privind prelungirea armistițiului cu Ucraina până pe 11 mai și realizarea unui schimb de prizonieri, potrivit consilierului Kremlinului Iuri Ușakov. Acesta a declarat pentru agenția rusă TASS că acordurile au fost stabilite în cadrul unor convorbiri telefonice cu administrația americană. Iniţial, Rusia anunţase unilateral un armistiţiu pe 8 şi 9 mai, pe care oricum nu l-a respectat nici ea.
  • Reacţia Kremlinului la decretul lui Zelenski - Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a comentat decretul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski prin care este permisă desfășurarea paradei de Ziua Victoriei la Moscova. Peskov a subliniat că „rușii nu au nevoie de permisiunea nimănui” și a avertizat că „vai de cei care încearcă să glumească pe seama Zilei Victoriei”.
  • Putin: Războiul se apropie de sfârșit - Președintele Rusiei a declarat azi că, în opinia sa, războiul din Ucraina ar putea ajunge foarte curând la final, potrivit Reuters. „Cred că problema se apropie de final”, a spus Putin, referindu-se la conflictul din Ucraina. Preşedintele rus a mai declarat că se va întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski doar după ce va fi încheiat un acord de pace durabil.
  • Rubio nu vede pacea aproape - Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că nu există progrese în negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia. El a declarat că Washingtonul a încercat să intermedieze procesul de pace, însă demersurile „nu au produs rezultate semnificative din diverse motive”. „Nu dorim să ne pierdem timpul și energia cu eforturi care nu duc la progrese. Dar, dacă vedem o oportunitate de a ajuta părțile să se apropie de pace, suntem pregătiți să o facem”, a spus secretarul de Stat al SUA.
  • Kremlinul nu se grăbește - Kremlinul a declarat azi că Statele Unite se grăbesc să încheie un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina, dar a ajunge la orice fel de acord presupune un drum lung deoarece problemele sunt foarte complicate, informează Reuters. "Este de înțeles că partea americană se grăbește", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterului de la televiziunea de stat Pavel Zarubin. "Dar problema unei înțelegeri ucrainene este mult prea complexă, iar ajungerea la un acord de pace este un drum foarte lung, cu detalii complexe", a spus Peskov.
  • UE trebuie să discute cu Rusia - Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a reafirmat deschiderea Uniunii Europene față de ideea de a discuta cu Rusia despre asigurarea păcii în Ucraina, transmite dpa. Cu ocazia Zilei Europei, Costa a afirmat că UE este pregătită să înceapă convorbiri despre o pace justă și durabilă în Ucraina. "La momentul oportun ar trebui să discutăm cu Rusia despre chestiuni comune de securitate", a spus înaltul oficial european, care a subliniat că UE nu va acționa pe cont propriu. El a precizat că Uniunea Europeană nu va lua nicio măsură care ar submina inițiativa de pace promovată de președintele SUA, Donald Trump.
ADVERTISING

Parada de la Moscova

  • Mesajul lui Putin - Vladimir Putin a ocupat, sâmbătă dimineaţa, tribuna centrală pentru a asista la parada din Piaţa Roşie. Conform tradiţiei, înainte de începerea paradei, liderul de la Kremlin a ţinut un discurs în care a felicitat poporul rus cu ocazia sărbătorii, a amintit de faptele eroice ale strămoşilor şi a declarat un moment de reculegere în memoria celor căzuţi. Nu a ratat ocazia să spună că soldații ruși care luptă în Ucraina "se opun unei forțe agresive, care e înarmată și susținută de întreg blocul NATO". Detalii AICI
  • Cea mai săracă paradă - Parada din 9 mai marchează cea mai venerată sărbătoare naţională a Rusiei – un moment de celebrare a victoriei URSS asupra Germaniei naziste şi de omagiere a celor 27 de milioane de cetăţeni sovietici, inclusiv mulţi din Ucraina, care au pierit. Cândva o ocazie pentru a etala vasta armată a Rusiei, inclusiv rachetele balistice intercontinentale cu capacitate nucleară, parada din acest an nu aduce tancuri sau alte echipamente militare în Piaţa Roşie. Parada din 2026 se desfăşoară într-un format redus. Potrivit Reuters, Rusia organizează sâmbătă cea mai restrânsă paradă de Ziua Victoriei din ultimii ani, din cauza ameninţării unui atac din partea Ucrainei. În schimb, soldații nord-coreeni au defilat în fața președintelui rus.

Evoluţia frontului

  • Atacuri soldate cu morţi - În atacuri rusești desfășurate vineri seara, dar și sâmbătă dimineaţa, au fost înregistrate victime în mai multe regiuni ale Ucrainei, potrivit autorităților locale și serviciilor de urgență. În regiunea Cernihiv, un sat de frontieră din districtul Novhorod-Siverskîi a fost lovit, un bărbat de 70 de ani fiind ucis pe loc, iar fiul său a murit ulterior la spital, din cauza rănilor grave. În regiunea Dnipropetrovsk, atacuri cu artilerie și drone asupra a două districte au provocat moartea a două persoane și rănirea altor două, fiind afectate locuințe, magazine și utilaje agricole, scrie Ukrainska Pravda. Un bărbat a murit pe loc după ce o dronă FPV rusească a lovit maşina în care se afla, în districtul Polohî din regiunea Zaporojie. Potrivit administraţiei militare regionale, alte două persoane au fost rănite în atac. Autoritățile ucrainene au precizat că toate loviturile au vizat exclusiv zone civile.
  • Bilanţul Rusiei - Forțele ruse au lansat azi-noapte asupra Ucrainei cu o rachetă balistică Iskander-M și 43 de drone, au anunțat Forțele Aeriene ucrainene. 34 dintre drone au fost doborâte sau neutralizate prin mijloace de război electronic, însă nouă drone și o rachetă au lovit ținte în șase locuri, iar resturi au căzut în alte două zone. Atacul a început ieri la ora 18:00, fără a fi clar dacă a continuat după intrarea în vigoare a armistițiului anunțat de Rusia și Ucraina, la miezul nopții, scrie Ukrainska Pravda.

Alte informații relevante

  • O dronă s-a prăbușit în Polonia - Autoritățile poloneze au găsit astăzi o dronă care se prăbușise pe un câmp în apropierea frontierei cu exclava rusă Kaliningrad, transmite dpa. "Investigația inițială sugerează că probabil este o dronă militară care a fost desfășurată în scop de supraveghere, nefiind una pregătită pentru luptă", a scris pe Facebook poliția militară poloneză. În cursul dimineții, poliția și poliția militară poloneze au fost anunțate că un obiect zburător necunoscut fusese găsit în apropiere de orașul Bartoszyce. Ancheta desfășurată de poliția militară este supervizată de procurorii de stat. Postul de radio privat RMF a informat că drona are o inscripție cu litere chirilice, ceea ce indică posibila sa origine rusă sau ucraineană. Drona era dotată cu mai multe camere de filmat, informație neconfirmată însă de poliție. Canalul de televiziune public polonez TVP Info a relatat ulterior că drona a fost găsită în satul Osieka, situat la sud de orașul Bartoszyce.
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google