Zidul chinezesc din spatele lui Putin

Zidul chinezesc din spatele lui Putin
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prin vizita sa la Moscova, președintele chinez Xi a arătat clar că Vladimir Putin se poate baza pe el – și în ceea ce privește războiul din Ucraina. Nu este un semnal bun pentru diplomație, crede Roman Goncharenko.

Vladimir Putin se află cu spatele la perete în războiul din Ucraina. Armata sa nu înaintează, economia rusă suferă de pe urma sancțiunilor vestice iar mandatul de arestare împotriva lui Putin, emis de Tribunalul Penal Internațional, îl izolează și mai tare pe liderul de la Kremlin. Dar atât timp cât peretele din spatele lui Putin este un zid chinezesc, acesta speră în continuare într-o victorie în Ucraina și în reașezarea ordinii mondiale. Vizita la Moscova a șefului statului chinez Xi Jinping a reimpulsionat probabil speranțele lui Putin.

ADVERTISING

Simbolismul întrevederii de la Moscova a fost cât se poate de clar: vizita lui Xi a început aproape în ziua în care Rusia sărbătorea nouă ani de la anexarea Peninsulei Crimeea. Cu puțin timp în urmă, Putin se aflase în premieră în teritoriile ucrainene ocupate, vizitând orașul ucrainean Mariupol, distrus complet de trupele ruse - un loc marcat de grave crime de război comise de ruși. Iar liderul de la Beijing a venit în vizita sa de trei zile la Moscova ca și cum brutalul război rusesc de agresiune în Ucraina nici nu ar exista. Totul prezentat în numeroase articole de presă în care Xi și Putin își reafirmau prietenia și parteneriatul strâns "umăr la umăr" dintre țările lor.

ADVERTISING

China menține în funcțiune economia rusă

Efectul vizibil al întâlnirii: creşterea comerțului bilateral. Ceea ce va lega și mai tare Rusia de China, facilitând simultan continuarea războiului. China cumpără tot mai  multe materii prime rusești și vinde tot mai multe bunuri Rusiei. Firmele chineze sunt prezente acum pe toate piețele rusești care înainte erau dominate de companii occidentale.

Deloc vizibile sunt însă rezultatele discuțiilor privind recenta inițiativă diplomatică a Beijingului privind războiul din Ucraina. Se profilează bănuiala că planul de pace în 12 puncte al Chinei nu a fost un demers serios, chiar dacă Putin l-a calificat drept "o posibilă bază pentru încheierea pașnică a conflictului din Ucraina". A fost nevoie de un an de război pentru elaborarea acestui plan, care evită practic să menționeze chestiunea principală - retragerea completă a trupelor rusești. O înghețare a războiului la situația actuală ar reprezenta o victorie pentru Putin. Cât de serioasă este oferta de mediere a lui Xi se va vedea abia după discuțiile acestuia cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

ADVERTISING

A fost una din acele vizite la care abia în retrospectivă se înțelege ce s-a vorbit de fapt în spatele ușilor închise. Ne temem că Putin a vrut astfel să-l informeze pe Xi în legătură cu următorii săi pași în războiul din Ucraina - la fel cum a făcut-o probabil și înaintea invaziei, în februarie 2022. Rusia ar putea intensifica în săptămânile viitoare ofensiva pe frontul ucrainean, cu consecințe brutale pentru populația ucraineană. Într-un astfel de caz, Moscova ar fi dorit să știe că se poate baza în continuare pe China.

China vrea să împiedice o înfrângere a Rusiei

Vestul privește surprins și confuz această alianță ruso-chineză tot mai solidă. Din cauza intereselor economice și pe fondul speranței unei posibile medieri, occidentul se ferește încă să critice prea mult apropierea Chinei de Rusia. Probabil se așteaptă ca Beijingul să se distanțeze de Moscova de îndată ce se va profila mai clar o înfrângere a Rusiei în Ucraina. Poate că atunci se va zdruncina zidul chinezesc din spatele lui Putin. Mai probabil pare însă un alt scenariu: China vrea să împiedice în orice caz o înfrângere a Rusiei, prin diplomație sau prin livrări de arme. Vestul ar trebui să se pregătească pentru așa ceva.

Un scenariu pe care Berlinul și alte capitale occidentale nu par să vrea să îl ia în serios: "Trebuie să evităm să-i împingem pe ruși în brațele Chinei." O poziție naivă - acest lucru s-a întâmplat deja demult. Îmbrățișarea ruso-chineză devine tot mai strânsă iar Occidentul nu ar fi putut oricum să o împiedice. Vizita lui Xi la Moscova a demonstrat acest lucru cât se poate de clar.

Autor: Roman Goncharenko


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇