Portugalia se confruntă cu incendii puternice în urma cărora zeci de persoane au fost rănite. Țara se află sub un val puternic de căldură care se va agrava, temperaturile fiind estimate să ajungă până la 43 de grade Celsius marți.
Peste 3.000 de pompieri încearcă să stingă flăcările, a anunțat agenția de protecție civilă a Portugaliei, citată de The Guardian. Până acum au fost răniți 12 pompieri și 17 civili.
Duminică, UE și-a activat programul de asistență al flotei aeriene de stingere a incendiilor, care permite statelor membre să ofere resurse pentru a ajuta Portugalia.
Spania, care s-a confruntat și ea recent cu incendii puternice, a trimis în Portugalia două avioane de stingere a focului.
În 2017, incendiile care au scăpat de sub control au ucis în Portugalia peste 100 de oameni.
António Costa, premierul Portugaliei, a amânat o vizită planificată în Mozambic săptămâna aceasta „având în vedere prognozele meteo care indică o agravare a riscului de incendii”.
Și președintele portughez, Marcelo Rebelo de Sousa, a anulat o călătorie la New York, unde trebuia să vorbească la Consiliul economic și social al ONU.
Guvernul portughez a declarat stare de alertă din cauza incendiilor, care va rămâne în vigoare până vineri. Accesul oamenilor în pădurile considerate a fi expuse unui risc crescut de incendii a fost interzis.
Totodată, într-un mesaj pe Twitter, premierul le-a reamintit cetățenilor să nu aprindă niciun foc în aer liber și să nu folosească mașini agricole grele care ar putea provoca scântei.