Zeci de mii de oameni au înfruntat ploaia pentru a-l susține pe regele Charles în ziua încoronării (Foto & Video)

Zeci de mii de oameni au înfruntat ploaia pentru a-l susține pe regele Charles în ziua încoronării (Foto & Video)

Zeci de mii de oameni de toate vârstele din Marea Britanie, dar şi din alte ţări, s-au reunit sâmbătă la Londra, înfruntând ploaia, cu prilejul ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea, nerăbdători să-l zărească pe monarh şi să trăiască istoria în direct în această zi festivă.

Încă de la primele ore ale dimineţii, oameni îmbrăcaţi în roşu, alb şi albastru, fluturând drapelul britanic, s-au aliniat de-a lungul traseului procesiunii pentru a asista la prima ceremonie de încoronare în Marea Britanie după 70 de ani, într-o atmosferă de bucurie şi unitate, dar şi de emoţie solemnă, informează Reuters.

Mulţi au adus cu ei scaune sau trepte pentru a se putea înălţa peste mulţime şi au purtat ţinute elaborate şi sofisticate care au inclus coroane din hârtie şi tiare din plastic.

ADVERTISING

Pe durata ceremoniei din interiorul Westminster Abbey, oameni care nu se cunoşteau de dinainte s-au înghesuit sub umbrele pentru a urmări ceremonia pe tabletă sau pe ecranele gigantice instalate în parcuri.

Copiii prezenţi în mulţime au fost ţinuţi în sus pentru a putea vedea procesiunea regală care se întorcea la Palatul Buckingham.

Urmărind ceremonia pe telefon în parcul St James, Mick Windebank, de 60 de ani, din comitatul Surrey, a spus că momentul când coroana a fost aşezată pe capul lui Charles a fost ''foarte emoţionant''.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

''E uimitor. A aşteptat toată viaţa lui acest moment. Deşi moartea mamei lui a fost un moment trist, acum e vremea lui'', a spus el.

La finalul ceremoniei care a durat circa două ore, mulţimea desfăşurată de-a lungul traseului a început să fredoneze imnul naţional ''God Save the King'' atunci când melodia a răsunat în amplificatoare.

Oamenii au venit la eveniment din motive diferite. Mulţi dintre cei mai în vârstă au vrut să-şi arate susţinerea pentru Charles şi monarhie, în timp ce alţii au remarcat debutul unei noi epoci. Cei mai tineri au vorbit despre dorinţa de a fi martorii unui eveniment istoric, iar alţii doreau să se alăture unei petreceri uriaşe.

ADVERTISING

''Avem monarhie de sute de ani şi este legătura noastră cu trecutul. Unde mai poţi vedea astfel de mulţimi? A fost cel mai minunat sentiment festiv'', a spus Sarah Alms, o casnică de aproximativ 60 de ani.

Charles, care şi-a aşteptat rândul la tron mai mult decât oricare alt monarh britanic, nu e la fel de popular ca mama sa, regina Elisabeta, iar încoronarea lui nu a atras milioanele de persoane care s-au îngrămădit pe străzi să vadă încoronarea suveranei în 1953.

Sondajele arată însă că publicul are în general o părere bună despre Charles ca rege, iar un număr mare susţine în continuare monarhia, chiar dacă în rândul tinerilor interesul e mai scăzut.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇