Zaharova face acuzații elucubrante: Ucraina vinde organe recoltate de la ruși răniți sau uciși unor clienți din state UE și NATO

Zaharova face acuzații elucubrante: Ucraina vinde organe recoltate de la ruși răniți sau uciși unor clienți din state UE și NATO
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al MAE rus, vine cu o teorie halucinantă referitoare la ce se întâmplă în Ucraina.

Zaharova a făcut şi în trecut acuzaţii fără nicio acoperire, însă de data asta s-a întrecut pe sine şi susţine că Ucraina recoltează organe de la soldaţii ruşi capturaţi sau de la cei ucişi pe câmpul de luptă, pe care apoi le vinde pe piața neagră unor clienți din țările UE și NATO.

Kievul nu a considerat demn de comentat această afirmaţie, scrie Sky News.

Însă niciun organism internațional independent nu a prezentat vreo dovadă care să sugereze că afirmațiile ar fi adevărate.

ADVERTISING

„Se știe demult că Ucraina a devenit unul dintre liderii mondiali ai pieţe negre a transplantului”, a scris Zaharova pe Telegram.

Aceasta adaugă că Ucraina a prelevat ilegal organe de la cadavre încă de la sfârșitul anilor 1990, la câțiva ani după ce Uniunea Sovietică s-a dizolvat și ţara a devenit independentă. Însă situaţia s-ar fi înrăutățit din 2014, anul în care o revoluție l-a înlăturat de la putere pe președintele pro-rus al Ucrainei.

„Există dovezi”, scrie Zaharova, fără însă să şi ofere aşa ceva, „că în iunie 2023 reprezentanții Ministerului Sănătății ai uneia dintre țările NATO au convenit cu partea ucraineană cu privire la livrarea unui vagon frigorific cu organe și părți ale corpului uman, care se folosesc cel mai des pentru transplant. Acestea sunt corneea ochilor, unele oase, țesuturile conjunctive, inima și ficatul”.

ADVERTISING

Zaharova ştie şi preţurile. Inimile sunt vândute cu aproximativ 21.000 de lire sterline, rinichii cu 11.000.

Nu este prima dată când purtătoarea de cuvânt de la MAE Moscova speculează despre vânzările de organe pe piața neagră. Ea a lansat acuzația împotriva Ucrainei şi în luna mai, dar a spus în februarie că şi Moldova face asta.

Ziua 531: Rachetele Moscovei au ucis salvatorii la Pokrovsk. Zelenski amenință Rusia că o lasă fără nave. Vin tancurile americane

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇