Vot în Parlamentul Turciei pentru aderarea Suediei la NATO, după 19 luni de negocieri și suspans

Vot în Parlamentul Turciei pentru aderarea Suediei la NATO, după 19 luni de negocieri și suspans
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputaţii turci au deschis marţi porţile NATO pentru Suedia şi ar urma să valideze definitiv intrarea acestei ţări în Alianţa Nord-Atlantică fără întârziere, după aprobarea Protocolului de aderare în schimbul unui posibil angajament american privind avioanele F-16.

Comisia pentru Afaceri Externe a parlamentului de la Ankara a aprobat textul după 19 luni de suspans şi l-a transmis Adunării Plenare pentru adoptare definitivă, o formalitate care ar urma să aibă loc în următoarele ore sau zile, dar la un moment care nu a fost încă precizat.

ADVERTISING

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat votul: „Contez pe (aceste două state) să îşi finalizeze cât mai curând posibil procedurile de ratificare" pentru aderarea Suediei, „ceea ce va face NATO mai puternică", a declarat Stoltenberg, potrivit unui comunicat.

Turcia şi Ungaria au blocat calea Suediei în procesul de aderare la NATO, multiplicând cererile şi pretextele pentru a-şi justifica reticenţele.

Ministrul de externe suedez Tobias Billström a salutat decizia luată în această seară de Ankara. „Suntem încântaţi să devenim membri ai NATO", a declarat el pentru canalul public de televiziune SVT Nyheter.

ADVERTISING

Suedia şi-a depus candidatura în acelaşi timp cu Finlanda, care a devenit în acest an cel mai nou membru al Alianţei Nord-Atlantice conduse de SUA, ca răspuns la invazia rusă din Ucraina, începută în februarie 2022.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat în octombrie că va trimite parlamentului de la Ankara cererea de a ratifica aderarea Suediei la Alianţă. Însă luna aceasta, el a condiţionat ratificarea de aprobarea de către Congresul SUA a vânzării de avioane F-16 pentru armata turcă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇