Vlad Voiculescu, despre pacientul care a murit în Belgia: Nu cred că putem să vorbim despre un autor moral

Vlad Voiculescu, despre pacientul care a murit în Belgia: Nu cred că putem să vorbim despre un autor moral
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a declarat, referitor la bărbatul cu arsuri care a fost transferat în Belgia şi a murit, că nu poate fi vorba despre un autor moral pentru ceea ce s-a întâmplat.

Potrivit acestuia, pot exista însă îndoieli legate de modul în care a fost tratat pacientul.

„Haideţi să definim lucrurile – dacă ar fi fost o singură persoană care să se fi opus acestui transfer al tânărului aş fi înţeles să vorbim despre un autor moral. Există un ordin de ministru al Sănătăţii comun cu ministrul de Interne, respectiv un acord care spune că DSU este responsabil atât pentru găsirea centrului în străinătate în care pot fi trataţi arşii, cât şi pentru efectuarea transferului.

ADVERTISING

Astea sunt două atribuţii la DSU, dar nu putem să vorbim despre autor moral, atâtat timp cât colegii de la DSU au făcut tot ce a depins de dânşii şi anume pe 21 seara, pe 20 a fost accidentul, deja au primit înştiinţarea de la DSU. Tot atunci au început să caute centre în Europa unde să poată fi transferat pacientul. De îndată ce a fost găsit un centru, pacientul a fost transferat de îndată ce acest lucru a fost posibil tehnic.

Da, a existat o defecţiune a avionului. Acesta este un lucru pe care l-am aflat de la Arafat. De îndată ce a găsit o soluţie alternativă, prin Ministerul Apărării, pacientul a fost transferat. Repet, pacientul a fost transferat de îndată ce s-a găsit un loc şi s-a putut tehnic să fie transferat. Nu cred să vorbim despre un autor moral”, a declarat Vlad Voiculescu, luni la Parlament, după dezbaterea moţiunii simple la adresa sa.

ADVERTISING

”Nu putem să comparăm asta cu lucruri din trecut”

El a adăugat că „îndoiala pe care o avem şi asta vine discuţiile pe care le-am avut şi eu şi colegii mei cu medicul Isacu, un medic de origine română care lucrează la spitalul din Bruxelles, îndoielile pe care am putea să le avem sunt mai ales legate de modul în care a fost tratat pacientul”.

„Dar nu putem să vorbim despre un autor moral, şi să comparăm asta cu lucruri din trecut, atâta timp cât nu existat nici măcar o singură secundă în care să fi existat un loc în străinătate şi să fi refuzat transferul. M-am ocupat personal de asta, am sunat la DSU şi de îndată ce transferul a fost posibil s-a şi efectuat”, a completat Voiculescu.

ADVERTISING

Bărbatul care a suferit arsuri în urma electrocutării, într-un accident de muncă, şi care a fost transferat la un spital din Belgia a murit, au anunţat, luni, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Bărbatul a fost victima unui accident de muncă.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇