Vaccinul Sputnik V va fi produs şi în Serbia

Vaccinul Sputnik V va fi produs şi în Serbia

Serbia va începe producţia vaccinului Sputnik V, dezvoltat de Rusia, la data de 20 mai, potrivit unui acord semnat joi între cele două state.

Acordul a fost semnat de ministrul rus al comerţului, Denis Manturov, şi de Nenad Popovic, ministru sârb fără portofoliu, transmite dpa.

Potrivit oficialului sârb, ţara sa va fi a doua, după Rusia, care va produce acest vaccin.

De menționat este că și Italia va începe să producă acest ser, însă nu se știe când.

Italia este prima ţară din Europa care va produce vaccinul rusesc Sputnik V

ADVERTISING

Institutul Torlak, specializat în cercetare în domeniul vaccinurilor şi virusologiei, va obţine licenţa pentru producerea vaccinului Sputnik V în Serbia. Un prim ciclu de producţie ar putea furniza 4 milioane de doze.

Serbia utilizează Sputnik V de la începutul anului, în paralel cu vaccinuri produse de companii occidentale şi cu Sinopharm, dezvoltat de China.

Serbia a vaccinat până acum 1,8 milioane de persoane, al doilea bilanţ dintre ţările din Europa, după Marea Britanie. A doua doză a fost deja administrată unui număr de 666.000 de persoane.

ADVERTISING

EMA încă analizează

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) încă analizează vaccinul Sputnik V pentru a decide dacă îi va acorda autorizare de utilizare în Uniunea Europeană.

Agenția Europeană a Medicamentului evaluează vaccinul Sputnik V pentru folosire în UE

Tot joi, preşedintele Aleksandar Vucic a anunţat că Serbia va fi prima ţară europeană care va produce vaccinul chinezesc Sinopharm împotriva Covid-19.

Un acord pentru construirea unei fabrici cu finanţare din China şi Emiratele Arabe Unite va fi semnat în termen de două săptămâni, a spus şeful statului sârb, aflat într-o vizită la Abu Dhabi.

ADVERTISING

"Vom începe să producem vaccinul pe 15 octombrie", a precizat preşedintele la postul naţional de televiziune RTS.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇