Ursul căutat de peste o lună în Ploiești a fost prins în rafinărie

Ursul căutat de peste o lună în Ploiești a fost prins în rafinărie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ursul căutat de peste o lună în zona oraşului Ploieşti a fost prins luni dimineaţă.

„Am reuşit să prindem ursul care s-a plimbat în ultimele săptămâni pe la periferia Ploieştiului. Am primit informaţia că este în incinta rafinăriei Lukoil. Am intrat împreună cu vânătorii şi medicul veterinar şi s-a reuşit tranchilizarea. Va fi transportat de urgenţă în zona Tabla Buţii unde va fi relocat”, a declarat Andrei Volosevici, primarul Ploieştiului, pentru Ziarul Incomod.

„Primăria Municipiului Ploieşti informează cetăţenii că luni, 21 august 2023, în jurul orei 05:45, echipa de intervenţie coordonată de primarul municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, a reuşit capturarea exemplarului de urs, a cărei prezenţă a fost semnalată, în ultima vreme, pe raza oraşului nostru. 

ADVERTISING

Astfel, în urma unei sesizări, primită prin intermediul apelului de urgenţă 112, a fost semnalată prezenţa exemplarului de urs în incinta Rafinăriei LUKOIL, din Ploieşti. În urma apelului recepţionat, echipa special constituită în acest sens a intervenit, de urgenţă, procedând la tranchilizarea animalului”, au transmis autorităţile din Ploieşti, care au prezentat şi imagini cu ursul.

Conform sursei citate, pe toată durata intervenţiei, ursul nu a avut de suferit, animalul urmând a fi relocat, de îndată, într-un mediu adecvat acestuia, în zona localităţii prahovene Tabla Buţii.

ADVERTISING

Primarul Volosevici a mulţumit tuturor factorilor implicaţi în capturarea ursului, pe parcursul intervenţiei.

În urmă cu o săptămână, Volosevici declara pentru News,ro, în contextul acţiunilor de căutare a ursului, că va propune cumpărarea a două drone dotate cu cameră cu termoviziune, în condiţiile în care animalele sălbatice şi-au mai făcut apariţia în Ploieşti, iar reprezentanţii Asociaţiei de Vânătoare i-au transmis că în zonele din jurul oraşului se estimează că ar trăi mai mulţi urşi.

În urmă cu o lună, ploieștenii au fost treziți în jurul orei 01:00 noaptea de un mesaj Ro-Alert care îi avertiza că pe strada Găgeni din nordul orașului a fost văzut un urs.

ADVERTISING

A doua zi, la prânz, un urs a fost semnalat și în satul Găgeni din comuna Păulești, situat la câţiva kilometri nord-vest de Ploieşti.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇