Premierul ungar Viktor Orban, reticent până în prezent în privinţa unei înăspriri a restricţiilor în al doilea val al pandemiei COVID-19, a anunţat luni o intrare parţială în izolare a Ungariei.
Aceasta va începe de miercuri, relatează AFP.
Adunările urmează să fie interzise, restaurantele închise, evenimentele culturale şi distracţia amânate, iar o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii urmează să fie extinsă între orele locale 20.00-5.00, a anunţat Orban într-o postare pe Facebook.
Întâlnirile sportive sunt menţinute, însă vor avea loc cu uşile închise. De asemenea, vor fi închise și sălile de fitness și cinematografele.
În educaţie, creşele şi şcolile primare urmează să rămână deschise, însă atât în licee, cât şi în universităţi cursurile se desfăşoară online.
Aceste măsuri - care urmează să fie aprobate marţi de Parlement - urmează să fie aplicate pe o perioadă de cel puţin 30 de zile.
Ungaria, cu mai puţin de zece milioane de locuitori, a înregistrat aproape 2.500 de morţi din cauza COVID-19 şi aproape 115.000 de cazuri de la începutul pandemiei.
O adevărată ”explozie” a COVID-19 a avut loc în ultimele zile în Ungaria.
Premierul îşi exprima vineri speranţa evitării unei izolări.
”Oamenii vor ca Ungaria să continue să funcţioneze, iar economia trebuie protejată, la fel ca vieţile” oamenilor, declara vineri, la postul public de radio, Orban.