Un turist a căzut peste 10 metri, în Canionul Tamina

Un turist a căzut peste 10 metri, în Canionul Tamina

Un turist a căzut peste 10 metri pe scările din canionul Tamina, masivul Piatra Mare.

El a fost recuperat de către salvatorii montani, care l-au transportat pe targă până la locul în care o ambulanţă SMURD l-a putut prelua pentru a-l duce la spital.

Turistul era echipat corespunzător, dar a căzut după ce a alunecat într-un moment de neatenţie. 

„Intervenţia a fost una contra cronometru, deoarece starea turistului impunea o acţiune rapidă şi eficientă pentru a preveni complicaţiile.

Echipele Salvamont au acţionat prompt, oferindu-i victimei primul ajutor necesar la faţa locului. Pentru a evita agravarea leziunilor, salvamontiştii au imobilizat victima folosind echipamente speciale.

ADVERTISING

Turistul a fost transportat cu grijă până la drumul forestier, un traseu ce a necesitat atenţie deosebită din partea echipei datorită terenului accidentat.

La drumul forestier, victima a fost predată unui echipaj SMURD de la ISU Brasov pentru a-l transporta la o unitate spitalicească, unde va fi supus unor investigaţii medicale amănunţite pentru evaluarea completă a traumelor suferite”, scrie pe Facebook Salvamont Braşov.

La intervenţia pentru recuperarea turistului au participat salvatori montani din Predeal şi Serviciului Judeţean Salvamont Braşov. 

Astăzi, opt salvatori montani din cadrul Salvamont Predeal și SPJ Salvamont Brașov au intervenit de urgență în Canionul...

Publicată de Salvamont Brașov pe Sâmbătă, 29 iunie 2024

"Canionul Tamina este cunoscut pentru peisajele spectaculoase, dar, din păcate, asemenea incidente pot apărea, subliniind importanța precauției și a echipamentului adecvat atunci când se parcurg astfel de trasee", adaugă salvamontiştii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇