Accident de tren soldat cu cel puţin 17 morţi, în Iran. Imaginile dezastrului

Accident de tren soldat cu cel puţin 17 morţi, în Iran. Imaginile dezastrului

Cel puţin 17 oameni şi-au pierdut viaţa şi alte 86 au fost rănite, miercuri, în Iran, după ce un tren care transporta circa 350 de pasageri a deraiat în apropiere de Tabas, în urma impactului cu un excavator.

„17 persoane au murit şi alte 86 au fost rănite, dintre care 37 au fost transferate la spital”, a anunţat purtătorul de cuvânt al serviciului naţional de salvare Mojtaba Khaledi, citat de televiziunea de stat.

Potrivit lui, "bilanţul morţilor ar urma să crească, pentru că mai mulţi răniţi sunt într-o stare critică".

ADVERTISING

Primul bilanţ anunţat a fost de zece morţi, relatează AFP.

Fotografii difuzate de agenţia ISNA arată un vagon răsturnat pe calea ferată şi alte patru intrate unele în altele.

Potrivit imaginilor difuzate de canalul Iribnews, accidentul s-a produs într-o zonă deşertică din apropiere de Tabas, la 900 km sud-vest de Teheran.

Drama s-a produs pe linia care leagă satele Mashhad şi Yazd.

"Trenul, care transporta 348 de pasageri, a deraiat după ce a lovit un excavator" care se afla în apropierea căii ferate, a declarat Mir Hassan Moussavi, responsabil adjunct al Căilor ferate iraniene pentru televiziunea publică.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Accidentul s-a produs la ora locală 05.30 (01.00 GMT).

Potrivit responsabilului cu operaţiunile de salvare, Mehdi Valipour, cinci dintre cele 11 vagoane ale trenului au deraiat.

După producerea tragediei, ministrul Drumurilor, Rostam Ghasemi, s-a scuzat pe Twitter faţă de iranieni, declarând că ministerul său este responsabil pentru accident.

Procurorul din Tabas s-a deplasat la faţa locului şi o anchetă a fost deschisă pentru a stabili cauzele accidentului, au precizat media locale.

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi-a exprimat durerea şi a prezentat condoleanţe familiilor victimelor.

ADVERTISING

În 2016, 44 de persoane au fost ucise şi 82 rănite în coliziunea a două trenuri, între care unul oprit, care au luat foc în nordul Iranului. Şeful companiei feroviare a demisionat şi patru angajaţi au fost arestaţi.

Accidentul cu cel mai sângeros bilanţ a avut loc pe 18 februarie 2004 şi s-a soldat cu moartea a 328 de persoane şi sute de alte răniţi, când un tren de marfă cu încărcătura sa de sulf, combustibil şi fertilizatori a explodat în mijlocul satelor apropiate de oraşul Neishabour.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇