Un rus a fost condamnat la închisoare pentru spionaj în favoarea SUA

Un rus a fost condamnat la închisoare pentru spionaj în favoarea SUA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un cetăţean rus, însărcinat cu mentenanţa navelor de război, a fost condamnat vineri la 13 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de ”înaltă trădare” şi spionaj în favoarea Statelor Unite, au anunţat serviciile speciale ruse FSB.

”Tribunalul regional de la Briansk (vest) l-a găsit pe Iuri Aleksandrovici Eşcenko vinovat de înaltă trădare”, a anunţat vineri, într-un comunicat, FSB, precizând că bărbatul a fost condamnat la 13 ani de închisoare în ”regim sever”, relatează AFP.

Însărcinat cu mentenanţa navelor de război

Potrivit FSB, Eşcenko lucra la Severomorsk (nord), unde se află baza Flotei Ruse a Mării Nordului.

ADVERTISING

El era ”însărcinat cu mentenenţa sistemelor radioelectronice ale navelor Flotei Nordului” şi a ”decis din motive financiare să transmită informaţii Statelor Unite”.

Serviciile speciale ruse adaugă că acest bărbat ar fi copiat documente confidenţiale despre armamentul folosit de către Flota rusă, în perioada 2015-2017, iar la începutul lui 2019 ”a intrat în contact cu CIA”.

El a fost arestat în iulie 2019, în regiunea Briansk, în timp ce încerca să transmită aceste documente, precizează FSB.

Tot mai multe condamnări pentru spionaj

Condamnări cu privire la spionaj s-au multiplicat în ultimii ani în Rusia.

ADVERTISING

În iunie, un americano-britanic care deţine de asemenea naţionalităţile irlandeză şi candiană a fost condamnat la 16 ani de închisoare cu privire la spionaj în Rusia.

El respinge acuzaţiile, pe care le denunţă drept fabricate piesă cu piesă, şi susţine că a fost atras într-o capcană.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇