Un prorus a fost numit șef al serviciilor de informații din Serbia

Un prorus a fost numit șef al serviciilor de informații din Serbia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul sârb l-a numit joi pe Aleksandar Vulin, un apropiat prorus al preşedintelui Aleksandar Vucic, în funcţia de şef al Serviciului de informaţii (BIA), a anunţat televiziunea de stat (RTS).

Aleksandar Vulin, în vârstă de 50 de ani, fost ministru al Apărării şi de Interne, este cunoscut pentru declaraţiile sale naţionaliste care au provocat adesea fricţiuni diplomatice cu vecinii Serbiei, potrivit AFP.

El este, de asemenea, unul dintre puţinii oficiali europeni străini care au vizitat Moscova după începerea invaziei ruseşti în Ucraina. S-a întâlnit cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în august, şi a repetat că Belgradul nu va introduce sancţiuni împotriva Rusiei. Înainte de călătoria sa la Moscova, el a declarat că Serbia "nu va face parte din isteria antirusească".

ADVERTISING

Serbia a condamnat la Naţiunile Unite invazia Rusiei în Ucraina, dar a refuzat să se alăture sancţiunilor impuse Moscovei de Occident.

Vulin, care îl susţine necondiţionat pe preşedintele Aleksandar Vucic, s-a remarcat în special pentru o idee care favoriza ceea ce el numea crearea unei "lumi sârbeşti" cuprinzând sârbi care trăiesc în diferite ţări. Criticii acestei idei subliniază că ea pare să fie în concordanţă cu ideea Moscovei de "lume rusă".

Serbia, ţară candidată la UE din 2012, întreţine relaţii strânse cu Moscova, de care depinde aproape în totalitate pentru aprovizionarea cu gaz.

ADVERTISING

În plus, Belgradul poate conta pe sprijinul Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU în ceea ce priveşte Kosovo, o fostă provincie a cărei independenţă nu a fost recunoscută de Serbia în 2008.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇