Putin primeşte o lovitură de la un prieten: Serbia nu va recunoaşte referendumurile de anexare

Putin primeşte o lovitură de la un prieten: Serbia nu va recunoaşte referendumurile de anexare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Serbia nu va recunoaşte rezultatele referendumurilor organizate în patru regiuni din Ucraina ocupate parţial de forţele ruse, a declarat miercuri preşedintele Aleksandar Vucic, în ciuda legăturilor strânse dintre Belgrad şi Moscova.

Autorităţile susţinute de Rusia din cele patru regiuni spun că se aşteaptă la majorităţi largi în favoarea anexării la Rusia pe baza voturilor la referendumuri, pe care Kievul şi Occidentul le-au denunţat ca fiind scrutine ilegale desfăşurate sub ameninţarea armelor, potrivit Reuters.

Se aşteaptă ca preşedintele rus Vladimir Putin să proclame anexarea celor patru provincii – Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie – într-un discurs pe care îl va susţine vineri.

Serbia nu va recunoaşte referendumurile, „întrucât aderă la dreptul internaţional, Carta Naţiunilor Unite şi rezoluţiile ONU”, a declarat Vucic presei.

Serbia, ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, este dependentă de Rusia pentru livrările de gaz şi a refuzat să se ralieze la sancţiunile occidentale împotriva Moscovei, din cauza acţiunilor acesteia în Ucraina.

Kremlinul sprijină Belgradul în opoziţia sa continuă faţă de recunoaşterea independenţei Kosovo, o fostă provincie sârbă sudică populată în principal de etnici albanezi. Moscova a vândut de asemenea arme Serbiei în trecut.

Însă Serbia a refuzat în mod repetat să sprijine invazia rusă din Ucraina la ONU şi afirmă că respectă pe deplin integritatea teritorială a Ucrainei.

„Ne protejăm propria integritate teritorială şi este în interesul nostru să protejăm integritatea teritorială a altor ţări recunoscute internaţional”, a afirmat Vucic.

Ucraina se numără printre ţările care refuză să recunoască independenţa Kosovo faţă de Serbia.

ADVERTISING

Nici Kazahstanul, unul dintre partenerii apropiați ai Rusiei, nu va recunoaște posibila anexare a regiunilor estice ale Ucrainei de către Rusia prin referendumurile organizate acolo.

Ziua 217. Putin face un concert de anexare, în timp ce trimite „300.000 de spartani” la moarte sigură. Amenințări pentru fugari


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇