Un polițist și-a uitat arma în toaleta unei benzinării din Capitală

Un polițist și-a uitat arma în toaleta unei benzinării din Capitală
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un poliţist din Capitală este cercetat, după ce şi-a uitat arma în toaleta unei benzinării, aceasta fiind luată de o femeie şi ulterior aruncată pe un teren viran.

„În data de 15 decembrie 2021, un agent de poliţie din cadrul Secţiei 9 Poliţie (zona Pantelimon – n.red.), aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a intrat în toaleta unei benzinării, unde a uitat arma din dotare. În aproximativ 14 minute s-a reîntors, dar nu a găsit armamentul”, a arătat, joi, Poliţia Capitalei.  

Ca urmare, au fost alertaţi poliţiştii aflaţi în teren şi pe baza imaginilor a fost identificată o femeie, care a intrat în acelaşi spaţiu.

ADVERTISING

Arma a fost recuperată, de pe un teren viran, unde a fost aruncată.   

Femeia de 20 de ani, care și-ar fi însușit arma, dar și un bărbat de 33 de ani au fost reținuți sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Totodată, faţă de agentul de poliţie, prin structura de control intern, au fost declanşate cercetări.

Agentul de poliţie este încadrat în structura DGPMB din anul 2018.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇