Un polițist a cerut 300.000 de euro șpagă, ca să intervină într-un dosar de la Parchetul General și să influențeze procurorul

Un polițist a cerut 300.000 de euro șpagă, ca să intervină într-un dosar de la Parchetul General și să influențeze procurorul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un agent de Poliţie Judiciară din cadrul IGPR a fost reţinut de procurorii DNA pentru că ar fi cerut 300.000 de euro de la o persoană cercetată penal, căreia i-a promis că va diminua prejudiciul din dosar şi va interveni la procuror. De asemenea, i-a oferit informaţii din dosar.

DNA anunţă, joi, că l-a reţinut pe Mihai Bâzăran, de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru luare de mită, trafic de influenţă şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

ADVERTISING

”În perioada 28 septembrie – 30 decembrie 2022, inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin, în calitate de lucrător de poliţie judiciară delegat să efectueze activităţi de urmărire penală într-un dosar aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (P.Î.C.C.J), ar fi pretins de la o persoană vizată în cauza respectivă, pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi delapidare, suma de 300.000 euro (200.000 euro pentru sine şi 100.000 euro pentru un intermediar)”, a transmis DNA, într-un comunicat de presă.

ADVERTISING

Banii respectivi ar fi fost pretinşi în schimbul promisiunii că prejudiciul din dosarul respectiv să fie stabilit într-un cuantum redus.

Poliţistul a promis şi că va interveni la procurorul de caz, astfel încât să dispună soluţia clasării pentru infracţiunea de evaziune fiscală şi să încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu persoana vizată pentru infracţiunea de delapidare.

”În acelaşi context, inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin i-ar mai fi transmis aceleiaşi persoane informaţii nedestinate publicităţii din dosarul respectiv, dar şi cum se vor derula cercetările în continuare. În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane”, au mai precizat procurorii.

ADVERTISING

Poliţistul va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇