Un mort și patru răniți după ce două avioane s-au ciocnit pe un aeroport din Arizona (Video)

Un mort și patru răniți după ce două avioane s-au ciocnit pe un aeroport din Arizona (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cel puţin o persoană a murit luni după ce un avion privat de dimensiuni medii a derapat de pe pistă în timpul aterizării pe aeroportul din Scottsdale, Arizona, şi s-a ciocnit cu un alt avion care era parcat, au declarat autorităţile.

Administraţia Federală a Aviaţiei a declarat într-un comunicat că investighează accidentul, despre care a spus că a implicat un avion Learjet 35A care a derapat de pe pistă şi care apoi s-a ciocnit cu un avion Gulfstream 200.

Potrivit The New York Post, avionul privat aparţine solistului trupei Mötley Crüe, Vince Neil.

La bordul avionului rockerului erau doi piloţi, iar unul dintre ei a murit în coliziune, potrivit prietenului lui Neil şi liderului trupei Poison, Bret Michaels.

În total, patru persoane se aflau la bordul avionului Learjet, care venea din Austin şi era înregistrat pe numele companiei Chromed aparţinând lui Vince Neil, şi una la bordul avionului Gulfstream, potrivit autorităţilor.

Starul rock nu se afla în avion în momentul coliziunii, dar iubita muzicianului, Rain Andreani, şi prietena ei se aflau la bord, au declarat surse pentru site-ul TMZ. Ambele femei au supravieţuit şi au fost duse la spital, Andreani având cinci coaste rupte, potrivit site-ului specializat în ştiri despre celebrităţi. Câinii care erau cu femeile în timpul zborului privat au supravieţuit, de asemenea, accidentului, conform TMZ.

Dave Folio, un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri din Scottsdale, a declarat într-o conferinţă de presă că cel puţin alte patru persoane au fost rănite în accident. O persoană a rămas blocată în interiorul unuia dintre avioane şi echipele de intervenţie a trebuit să o descarceze, a spus el, în timp ce alte trei persoane au fost duse la spitale din zonă.

Folio nu a furnizat alte detalii şi nu este clar ce a cauzat deraparea avionului de pe pistă, menţionează Reuters.

Incidentul survine într-un moment în care siguranţa aeriană din SUA este supusă unui control sporit. Anchetatorii National Transportation Safety Board investighează trei accidente mortale petrecute în ultimele săptămâni: coliziunea în aer a unui avion de pasageri şi a unui elicopter Black Hawk al armatei americane în Washington, D.C., care a ucis 67 de persoane, prăbuşirea unui avion medical în Philadelphia care a ucis şapte persoane şi prăbuşirea unui avion în Alaska, accident în urma căruia au murit 10 persoane.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇