Un microbuz românesc a provocat un accident în lanț în Ungaria, soldat cu 5 morți

Un microbuz românesc a provocat un accident în lanț în Ungaria, soldat cu 5 morți
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cinci persoane au murit, marți, într-un accident în care au fost implicate un microbuz românesc şi alte câteva vehicule pe autostrada M1 din Ungaria, potrivit agenţiei maghiare de presă MTI.

Purtătorul de cuvânt al direcţiei judeţene pentru situaţii de urgenţă, Mihály Sebestyén Varga, a declarat agenţiei ungare de presă MTI că un microbuz românesc a lovit din spate un camion.

Cinci persoane au rămas blocate în microbuz, iar un bărbat a fost aruncat din vehicul.

Potrivit comunicatului emis de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Komárom-Esztergom, s-au ciocnit patru vehicule pe autostrada M1, în direcţia Győr. Într-unul călătoreau 5 persoane - două femei și trei bărbați. Toţi au decedat pe loc.

ADVERTISING

Pál Győrfi, purtătorul de cuvânt al Serviciului Naţional de Ambulanţă, a declarat agenţiei MTI că au fost alertate ambulanţe şi un elicopter pentru a interveni la locul accidentului.

Un bărbat în jur de 50 de ani care a suferit o leziune la cap a fost transportat la spitalul din Győr, starea lui este stabilă – a adăugat purtătorul de cuvânt.

Drumul a fost închis, potrivit anunțului Inspectoratului de Poliţie al judeţului Komárom-Esztergom, postat pe site-ul poliţiei ungare.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇