Un medic ATI, care mergea la serviciu, s-a urcat beat la volan și a făcut accident

Un medic ATI, care mergea la serviciu, s-a urcat beat la volan și a făcut accident
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un medic de 32 de ani s-a urcat beat la volan și a făcut un accident în drum spre spitalul unde lucra.

Accidentul a avut loc în localitatea Brădeşti din județul Dolj, informează Digi 24 .

Medicul este specialist ATI și ar lucra la Spitalul Târgu Cărbuneşti din județul Gorj. El se îndrepta spre spitalul unde lucrează și unde urma să își înceapă tura.

Pe drumul spre spital, însă, a pierdut controlul mașinii, a acroșat un autoturism parcat pe marginea drumului și apoi s-a răsturnat pe șosea. Mașina a rămas suspendată pe un gard.

ADVERTISING

Sosiți la fața locului, polițiștii au constatat că medicul avea o alcoolemie de 0,82 în aerul expirat.

Tânărul a ajuns la spital cu răni ușoare, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇