Un deținut de la Penitenciarul Galați a ajuns la spital după ce a fost bătut de colegul de celulă: E al doilea incident grav în 10 zile

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Incident la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Galați. Un deținut a ajuns la spital după ce a fost bătut de colegul de celulă. Cei doi au fost despărțiți de gardieni, iar conducerea închisorii a declanșat o anchetă.

„Pe fondul unui conflict spontan, un deținut custodiat de Penitenciarul Galați a fost agresat de o altă persoană privată de libertate în camera de deținere în care aceștia erau cazați. Personalul operativ din cadrul penitenciarului a intervenit de îndată pentru aplanarea conflictului și separarea deținuților implicați în altercație.

Deținutul agresat a fost transportat la o unitate spitalicească din rețeaua sanitară publică, în vederea efectuării unor investigații medicale de specialitate. Deținutul agresor a fost, de asemenea, prezentat la cabinetul medical al unității, fără recomandare de consult suplimentar”, au anunțat reprezentanții Penitenciarului de Maximă Siguranță din Galați.

ADVERTISING

În conformitate cu prevederile legale, administrația închisorii a sesizat organele judiciare și a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate. În penitenciar a fost declanșată o anchetă.

Un alt incident grav a avut loc în urmă cu zece zile la penitenciarul gălățean. Atunci, cinci deținuți s-au luat la bătaie în zona de plimbare, iar unul dintre ei a avut nevoie de îngrijiri medicale la un spital din oraș.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇