Un deputat francez a fost atacat de antivacciniști în fața casei (Video)

Un deputat francez a fost atacat de antivacciniști în fața casei (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mulțimea furioasă care protesta față de introducerea permisului sanitar, varianta franceză a certificatului verde, l-a atacat pe deputatul Stéphane Claireaux, din partidul de guvernământ al președintelui Macron, în timpul unui miting de la sfârșitul săptămânii trecute.

Claireaux spune că a ieșit din casă pentru a sta de vorbă cu demonstranții, în momentul în care aceștia au trecut pe lângă locuința sa, dar oamenii au început să arunce în el cu ce-au avut la îndemână, scrie Le Monde.

Întâmplarea face că acolo se afla o remorcă plină cu alge, pe care protestatarii le-au aruncat în capul deputatului, însă de la alge s-a trecut rapid și la pietre, iar victima spune că i-a trecut un bolovan la câțiva centimetri pe lângă față.

ADVERTISING

Mai mulți miniștri francezi au denunțat „linșarea lui în fața casei sale”, iar Claireaux a declarat luni că va depune o plângere, pentru că violențele au ajuns prea departe. În replică, protestatarii au spus că au fost provocați - la portavoce, în timp ce ardeau lucruri în stradă.

ADVERTISING

Incidentul s-a produs în Saint Pierre și Miquelon, o colectivitate franceză de peste mări, din Atlanticul de Nord, situată în apropiere de Newfoundland.

ADVERTISING

Aici puteți urmări un reportaj pe această temă, cu declarațiile celor implicați și imagini suplimentare:

În ultima perioadă s-au intensificat accesele violente ale celor care protestează peste tot în lume față de restricțiile impuse de state pentru a face față pandemiei de COVID-19, iar certificatul verde, care atestă vaccinarea, este cel mai criticat.

În România, acesta nici măcar nu va fi introdus, deși principalul responsabil de lupta cu pandemia din coaliția de guvernare PSD-PNL, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, îl susține, la fel ca majoritatea medicilor și specialiștilor în sănătate.

V.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇