Un bărbat din Sibiu care cerșea i-a oferit 100 de euro mită unui polițist ca să nu-l amendeze

Un bărbat din Sibiu care cerșea i-a oferit 100 de euro mită unui polițist ca să nu-l amendeze
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat de 72 de ani, care cerșea, i-a oferit 100 de euro mită unui polițist ca să nu îl amendeze. Bărbatul a fost reținut miercuri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, procurorul a dispus reținerea bărbatului din comuna Merghindeal, judeţul Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În noaptea de 5 mai 2024, în jurul orei 0.30, inculpatul a oferit unui agent de poliţie suma de 100 de euro, cu titlu de mită, spre a-l determina să își încalce atribuțiile de serviciu și să nu îl sancționeze pentru fapta de a apela în mod repetat la mila publicului.

ADVERTISING

„Cu această ocazie, inculpatul chiar a cerut agenților de ordine publică să îl transporte la locuința sa cu autospeciala poliţiei”, se arată în comunicat.

Joi, procurorul va aprecia dacă se impune luarea unei alte măsuri preventive faţă de inculpat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇