Un bărbat de 76 de ani a fost bătut în trafic de un tânăr pentru că a condus prea încet (Video)

Un bărbat de 76 de ani a fost bătut în trafic de un tânăr pentru că a condus prea încet (Video)

Un bărbat în vârstă de 76 de ani din Hunedoara a ajuns la spital după ce a fost agresat în trafic de un alt șofer, de 28 de ani, din cauză că ar fi condus mult prea încet.

Scena a fost surprinsă de o cameră de supraveghere montată pe o casă din apropiere, iar în imagini se vede cum tânărul coboară din mașina sa și se năpustește asupra celuilalt șofer.

„Socrul meu a fost bătut cu bestialitate, în trafic, pentru simplul motiv că a respectat semnele de circulație. Nu știu încotro ne îndreptăm ca și civilizație, ca și oameni, dar ceea ce s-a petrecut m-a cutremurat.

ADVERTISING

Să agresezi atât de brutal un om în vârstă, să-ți pierzi orice urmă de control pentru că cel din fața ta nu se deplasează suficient de rapid, să uiți de norme rutiere, de legi morale, de legi penale, doar pentru a te „răcori” puțin, mi se pare incalificabil”, a scris pe Facebook nora bărbatului agresat.

Polițiștii l-au identificat pe tânăr, iar acesta a fost reținut.

“Poliţiştii rutieri care s-au deplasat la fața locului au stabilit că un bărbat de 76 de ani, din municipiul Hunedoara, în jurul orei 09:15, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Republicii, din municipiul Hunedoara, ar fi fost claxonat de șoferul unui autoturism care se deplasa în spatele său, pe motiv că rulează cu viteză prea mică.

ADVERTISING

Ulterior, după ce a parcat maşina în cartierul Peștișul Mare, bărbatul de 76 de ani a coborât din mașină pentru a merge la niște cunoștințe, iar lângă autoturismul său a parcat șoferul autoturismului care l-a claxonat, care a coborât din maşină şi l-a lovit cu pumnul în zona feței, după care a lovit portiera stânga-față a autoturismului septuagenarului cu piciorul și i-a rupt maneta ștergătoarelor.

Bărbatul de 76 de ani a fost transportat la o unitate medicală din municipiul Hunedoara în vederea unui consult medical de specialitate, iar celălalt conducător auto, în vârstă de 28 de ani, din Hunedoara, a fost identificat la scurt timp de poliţişti şi condus la sediul Poliţiei Municipiului Hunedoara pentru audieri.

ADVERTISING

Pe numele său a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi distrugere. După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut preventiv, pentru 24 de ore”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara, potrivit Servus Hunedoara.

‼️INCREDIBIL‼️Socrul meu, în vârstă de 77 de ani, a fost bătut cu bestialitate, în trafic, pentru simplul motiv că a...

Publicată de Borca Laura pe Marţi, 21 martie 2023

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇