Un bărbat a recunoscut că a omorât 42 de femei. A fost arestat în timp ce urmărea finala Campionatului European de Fotbal

Un bărbat a recunoscut că a omorât 42 de femei. A fost arestat în timp ce urmărea finala Campionatului European de Fotbal
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Poliţia din Kenya a arestat un suspect de crime în serie după descoperirea cadavrelor mutilate ale mai multor femei într-o groapă de gunoi din capitala Nairobi.

Suspectul, un bărbat în vârstă de 33 de ani, a fost arestat duminică seară, în timp ce urmărea finala Campionatului European de Fotbal într-un bar, conform anchetatorilor, transmite luni DPA.

Aceştia au precizat că suspectul a recunoscut că a ucis 42 de femei pe care le-a dezmembrat şi le-a pus rămăşiţele în pungi de plastic pe care le-a aruncat într-o fostă mină dezafectată, transformată în groapă de gunoi dintr-un cartier din Nairobi.

ADVERTISING

"Ne confruntăm cu un psihopat, un criminal în serie care nu respectă deloc viaţa umană", a declarat Mohamed Amin, şeful departamentului de investigaţii criminale.

Investigaţiile poliţiei au fost declanşate vineri, după ce bucăţi din cadavrele unor femei au fost descoperite la groapa de gunoi. Până duminică au fost descoperite rămăşiţele a 9 femei cu vârste între 18 şi 30 de ani.

Suspectul a precizat că prima sa victimă a fost chiar soţia sa, conform lui Amin. Acesta şi-a strangulat şi apoi dezmembrat soţia şi ulterior a început să folosească aceeaşi metodă pentru a ucide şi alte femei.

ADVERTISING

Anchetatorii l-au prins pe suspect urmărind telefonul mobil al ultimei sale victime. Acesta trăia la doar 100 de metri de groapa de gunoi. În locuinţa sa au fost descoperite pungi de plastic şi o macetă dar şi lucruri care au aparţinut victimelor sale.

În momentul arestării, suspectul şi-ar fi căutat deja următoarea victimă.

Deocamdată nu este clar de ce vecinii suspectului sau ofiţerii de poliţie de la o secţie aflată în apropiere nu au observat nimic suspect. Inspectorul general al poliţiei kenyene i-a înlocuit pe toţi ofiţerii acestei secţii de poliţie cu o nouă echipă.

ADVERTISING

Groapa de gunoi şi locuinţa suspectului sunt în continuare cercetate de anchetatori. Poliţia le-a solicitat rudelor persoanelor date dispărute să se prezinte pentru a încerca să clarifice identitatea victimelor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇