Un bărbat a murit vineri, la Pitești, după ce a fost dat afară cu poliția de pe terasa unui restaurant. Agenții de poliției au fost agresivi, l-au trântit la pământ și s-au urcat pe el, imaginile aducând aminte de cele din SUA, de la moartea lui George Floyd.
Inițial, Poliția a transmis public că bărbatul consuma alcool pe terasa şi a refuzat să părăsească zona, deși i se solicitase acest lucru pentru că la bucătăria localului izbucnise un incendiu. În momentul în care oamenii legii au intervenit, el a intrat în stop cardio-respirator, fiind declarat decedat după ce manevrele de resuscitare nu au dat rezultat.
"Bărbatul a fost somat, iar ca urmare a faptului că cel în cauză nu s-a supus indicaţiilor şi s-a manifestat recalcitrant, s-a procedat la evacuarea sa. Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator”, a transmis Poliţia judeţeană Argeş, inițial, într-un comunicat citat de News.ro
Ulterior, în presa locală au apărut imagini care arătau o altă poveste. În video putem vedea cum ărbatul se ceartă cu două polițiste, apoi apar alți doi polițiști, iar unul dintre aceștia îl pune la pământ, timp în care un alt agent îl înjură. Apoi, un alt polițist se urcă pe el.
După ce imaginile s-au răspândit în presă și pe rețelele de socializare, ePitești.ro a anunțat că IPJ Argeș a revenit, precizând că a deschis ”dosar penal pentru purtare abuzivă și ucidere din culpă”, dosarul fiind preluat de Parchetul Pitești.
Ce spune ministrul de Interne despre acest caz
Lucian Bode, ministrul de Interne, a declarat, vineri după amiază, că a aflat despre acest caz și că așteaptă ca ancheta să stabilească condițiile în care a avut loc decesul.
"Am primit şi o veste care m-a întristat, şi anume tragedia de la Piteşti pentru că, pentru mine, ca ministru al MAI, când moare un om în timpul unei intervenţii a ISU, Poliţie, Jandarmerie, structurile noastre, este cu adevărat o tragedie.
Ştiu ce s-a întâmplat acolo, în timp ce asigurau intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la un incendiu, poliţiştii de la Secţia 2 de Poliţie Piteşti au încercat să încătuşeze un bărbat în vârstă de 63 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alccolice, care refuza să părăsească locaţia şi devenise recalcitrant”, a afirmat Bode, citat de News.ro.
Ministrul spune că el a cerut mereu angajaților MAI să acționeze cu calm cu responsabilitate.
"Ancheta e preluată de către un procuror şi sunt convins că se va face urgent lumină în acest caz, cine se face vinovat de moartea acestui om, indiferent de cum s-ar fi comportat el, pentru că eu de fiecare dată tututor angajaţilor MAI le cer să acţioneze cu calm şi responsabilitate”, a mai precizat ministrul Afacerilor Interne.