Un avion s-a prăbuşit în Republica Dominicană şi toţi cei aflaţi la bord au murit

Un avion s-a prăbuşit în Republica Dominicană şi toţi cei aflaţi la bord au murit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un avion s-a prăbuşit în Republica Dominicană. Aeronava Gulfstream a companiei Helidosa decolase din Santo Domingo şi a încercat o aterizare de urgenţă, după ce a întâmpinat probleme, însă toţi cei aflaţi la bord au murit.

În total, este vorba despre nouă persoane care şi-au pierdut viaţa.

Avionul urma să facă legătura între Santo Domingo şi Florida, a anunţat compania aeriană Helidosa, într-un comunicat citat de AFP.

"Helidosa informează şi regretă accidentul tragic al unuia dintre avioanele sale pe aeroportul Las Americas (aeroportul din Santo Domingo), în care au decedat toţi pasagerii şi echipajul", potrivit comunicatului.

Potrivit foii de parcurs publicate de jurnalişti, echipajul era alcătuit din doi piloţi şi o stewardesă, în timp ce la bord se aflau şase pasageri, printre care doi minori de 4 şi 13 ani. Potrivit acestui document, avionul plecase spre Orlando, în timp ce compania susţine că spre Miami.

Potrivit presei, producătorul muzical portorican José Angel Hernandez zis şi "Flow the movie" şi soţia sa se numără printre victime. El a produs printre altele hitul "Te boté".

accidente de avión helidosa en el AILA(1)

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇