Companiile aeriene vor să îi aducă pe bogații lumii de pe iaht în avion. Cu discoteci, garaje și terase la bord, pentru călătorii în jurul lumii

Companiile aeriene vor să îi aducă pe bogații lumii de pe iaht în avion. Cu discoteci, garaje și terase la bord, pentru călătorii în jurul lumii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ca să evite riscurile sanitare, în primii ani de pandemie, bogații lumii au preferat să călătorească în avioane private, în loc de aeronave de linie. Iar acum, marile companii aeriene vor să-i convingă să aleagă zborul și ca să se relaxeze, călătorind în jurul lumii.

Lufthansa Technik – o societate înrudită cu marea companie germană de transport aerian – a prezentat săptămâna trecută, la ediția din acest an a Dubai Airshow, un proiect inedit.

Nemții lucrează la un concept care să le asigure pasagerilor confortul unui hotel de 5 stele, dar să le ofere și confortul unei călătorii cu iahtul.

ADVERTISING

Spre exemplu, Lufthansa Technik a adaptat planurile unei aeronave Airbus A330 astfel încât, în spatele cabinei pilotului să poată fi amenajată o terasă retractabilă, care să se deschidă doar când avionul e la sol.

De asemenea, aerovana gândită de nemți ar urma să aibă la bord o sală de sport, dar și un garaj.

”Ideea noastră este, de fapt, aceea de a crea un hotel zburător, cu care călătorii să poată face înconjurul lumii în circa două săptămâni. E un timp mai scurt decât cel de care ar avea nevoie să călătorească în jurul lumii cu iahtul, spre exemplu”, a precizat pentru CNN Wieland Timm, director de vânzări pe segmentul de clienți VIP la Lufthansa Technik.

ADVERTISING

Există un singur impediment în implementarea acestei tehnologii: costurile. O aeronava Airbus A330 costă de la 230 de milioane de dolari în sus. Iar noile capacități de lux pe care le propune Lufthansa Technik costă în jur de 110 milioane de dolari.

Cu alte cuvinte, proiectul Lufthansa Technik ar crește cu aproape jumătate prețul avionului.

Nu toate proiectele de lux au, însă, asemenea costuri împovărătoare. Spre exemplu, o companie imobiliară din Dubai care se numește FIVE – și care deține un lanț de hoteluri exclusiviste – se pregătește să dezvolte un serviciu de călătorii de lux în jurul lumii cu avionul.

ADVERTISING

Vrea să folosească avioane de mici dimensiuni – cu suprafață de 73 de m2 – în care să amenajeze o bucătărie pentru pregătirea mâncărurilor exclusiviste, o sală de mese pentru 8 persoane, dar și un dormitor cu pat king size.

De asemenea, în avion va fi o stație cu DJ, astfel încât întregul spațiu să poată fi transformat într-o discotecă zburătoare, în care călătorii să se poată distra la mii de metri înățime.

Activiștii de mediu nu privesc, însă, cu ochi buni aceaste tendințe, din cauză că un avion privat emite de 14 ori mai mult dioxid de carbon per călător decât un avion comercial, care transportă simultan mult mai multe persoane.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇