Un avion rusesc a aterizat pe un fluviu înghețat, din cauza unei erori de pilotaj (Video)

Un avion rusesc a aterizat pe un fluviu înghețat, din cauza unei erori de pilotaj (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un avion de linie, tip Antonov 24 (An-24) din perioada sovietică – cu 30 de pasageri la bord şi patru membri ai echipajului – a aterizat, joi, pe un fluviu îngheţat, în apropierea unui aeroport, în Extremul Orient rus, din cauza unei ”erori de pilotaj”, anunţă Parchetul Transporturilor.

Aeronava de tip An-24, aparţinând companiei Polar Airlines, care a decolat joi dimineaţa de la Iakuţk, capitala Republicii Saha (Siberia), a aterizat în siguranţă pe fluviul Kolîma, în apropiere de Zîrianka, unde trebuia să aterizeze, de fapt, o localitate situată la 1.100 de kilometri distanţă, relatează Reuters.

”Potrivit unor informaţii preliminare, cauza acestui incident de aviaţie a fost o eroare a echipajului în pilotarea aeronavei”, anunţă într-un comunicat un purtător de cuvânt al Procuraturii Transporturilor din Siberia de Est.

ADVERTISING

Procuratura publică şi imagini cu avionul pe fluviul îngheţat.

Cotidianul Izvestia are imagini care surprind şi pasagerii debarcând.

”Aeronava (de tip) An-24 a aterizat în afara pistei aeroportului Zîrianka”, anunţă, la rândul său, compania Polar Airlines. ”Nu au fost victime”, precizează ea.

Tabloidul Daily Mail scrie că pilotul a confundat fluviul Kolîma cu o pistă de aterizare a aeroportului din Zîrianka.

Fluviul Kolîma, cu o lungime de 2.129 de kilometri, era folosit odinioară în deportarea deţinuţilor către gulaguri staliniste.

ADVERTISING

Agenţia federală rusă de transport aerian cataloghează această aterizare drept un ”incident grav”, potrivit tabloidului britanic.

O anchetă a fost deschisă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇