Ucraina și Rusia nu au luat nicio decizie în urma negocierilor. Urmează o nouă rundă de discuții

Ucraina și Rusia nu au luat nicio decizie în urma negocierilor. Urmează o nouă rundă de discuții
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Discuțiile dintre Rusia și Ucraina s-au încheiat și cele două părți s-au întors la Kiev și Moscova pentru consultări, a declarat Mikhaylo Podolyak, consilier al președintelui Ucrainei.

„Delegațiile ucrainene și ruse au desfășurat prima rundă de negocieri. Scopul lor principal a fost să discute despre încetarea focului și încheierea acțiunilor de luptă pe teritoriul Ucrainei.

Urmăreşte LIVE desfăşurarea războiului din Ucraina, care a intrat în Ziua 5

Au fost trasate anumite decizii, dar pentru ca ele să fie implementate echipele de negocieri se întorc pentru consultări în capitalele lor. S-a discutat despre organizarea unei alte runde de negocieri", a spus el luni, potrivit CNN.

ADVERTISING

La rândul său, Vladimir Medinski, consilier al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a declarat că negocierile vor continua, dar nu a spus când.

"Am stabilit să continuăm procesul de negocieri. Până la următoarea sesiune de negocieri, conducerile delegaţiilor se vor consulta cu preşedinţii celor două țări", a declarat Medinski.

Anterior, preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat la telefon cu Vladimir Putin, căruia i-a cerut să oprească atacurile vizând civili, o securizare a axelor rutiere în Ucraina şi să cruţe infrastructura civilă.

ADVERTISING

"Vladimir Putin a confirmat voinţa de a susţine aceste idei", a precizat Preşedinţia Franţei.

Și Kremlinul a transmis un comunicat după discuția dintre Putin și Macron, în care se arată că președintele rus a declarat că un acord cu Ucraina este posibil doar dacă este recunoscut oficial controlul Rusiei asupra Crimeei anexate.

Totodată, Putin a cerut din nou ”demilitarizarea” și ”denazificarea” Ucrainei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇