Ucraina rămâne fără combustibil, bani cash și provizii medicale. 5 milioane de oameni ar putea fugi

Ucraina rămâne fără combustibil, bani cash și provizii medicale. 5 milioane de oameni ar putea fugi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Combustibilul, banii cash și proviziile medicale se epuizează în anumite părți ale Ucrainei, după invazia Rusiei. Aproape 5 milioane de ucraineni ar putea pleca din țară, spun agenții ONU.

Peste 100.000 de oameni și-au părăsit locuințele, adăpostindu-se în locuri mai sigure. Câteva mii au plecat deja în țări vecine, cum ar fi Moldova, România și Polonia, a declarat purtătorul de cuvânt al Agenției ONU pentru Refugiați, Shabia Mantoo, potrivit The Guardian.

În România, în ultimele 24 de ore, au intrat 10.624 de cetățeni ucrainieni, iar dintre ei, 3.360 au și părăsit țara. Românii inimoși au sărit în ajutorul refugiaților ucraineni: oferă cazare și transport gratuit sau joburi, pentru cei care fug din calea rușilor.

ADVERTISING

Urmăreşte LIVE conflictul din Ucraina şi bătălia pentru Kiev

„Încercăm să vedem ce infrastructură civilă din Ucraina a fost afectată”, a declarat la rândul său Afshan Khan, directorul regional al Unicef pentru Europa și Asia Centrală.

Purtătorul de cuvânt al Biroului ONU pentru drepturile omului, Ravina Shamdasani, are informații despre cel puțin 127 de victime civile în Ucraina: 25 de morți și 102 răniți.

Ea spune însă că numărul lor ar putea fi mult mai mare.

Armata Rusiei a luat cu asalt Kievul la primele ore ale zilei de vineri. Explozii puternice s-au auzit în centrul orașului în jurul orei 04:30.

ADVERTISING

Trupele ruse au ajuns în capitala Ucrainei și se îndreaptă spre centrul orașului. Sirenele anetiaeriene sună, se aud împușcături pe străzi, iar oamenii sunt sfătuiți să nu iasă din case.

Mulți ucraineni și-au petrecut noaptea în stațiile de metrou, devenite adăposturi antiariene.

Președintele Volodimir Zelenski a actualizat bilanțul negru: cel puţin 137 de morți, sute de răniţi, atât militari, cât și civili.

Vezi şi ce s-a întâmplat în prima zi de război, după ce Putin a ordonat invazia

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇