Turcia susţine aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, până la urmă. Cum l-au convins pe Erdogan

Turcia susţine aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, până la urmă. Cum l-au convins pe Erdogan

Turcia a renunțat la obiecțiile față de aderarea Finlandei și Suediei la NATO.

Vestea a fost dată de premierul suedez Magdalena Andersson și președintele finlandez Sauli Niinistö, în urma discuțiilor de la summitul NATO de la Madrid, scrie The Guardian.

Niinisto spune că acest progres a avut loc după ce toate cele trei țări au semnat un memorandum comun „pentru a-și extinde sprijinul deplin împotriva amenințărilor la adresa securității fiecăreia dintre ele”, arată Mediafax.

Anunțul a fost făcut oficial și de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a precizat că miercuri liderii alianței vor lua decizia de a invita cele două state.

ADVERTISING

„Sunt încântat să anunț că avem acum un acord care deschide calea pentru aderarea Finlandei și Suediei la NATO”, a spus Stoltenberg.

Turcia a blocat inițial solicitările Suediei și Finlandei de a adera la alianța militară occidentală, acuzându-le că susțin grupuri pe care Ankara le consideră teroriste.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇