Turcia a lovit obiective din Siria și Irak după atacul terorist de lângă Ankara

Turcia a lovit obiective din Siria și Irak după atacul terorist de lângă Ankara

Turcia a lansat miercuri noaptea lovituri aeriene împotriva unor obiective din nordul Siriei şi al Irakului, după ce cinci oameni au fost ucişi şi 14 răniţi într-un atac asupra sediului de lângă Ankara al unei companii aerospaţiale turce.

Guvernul turc a legat atacul împotriva Turkish Aerospace de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), interzis în Turcia ca organizaţie teroristă, dar care are un cartier general în munţii Qandil din nordul Irakului, transmite dpa.

Turcia consideră că şi miliţiile kurde YPG din nordul Siriei sunt tot o ramură a PKK.

ADVERTISING

Ministerul turc al Apărării a anunţat că au fost lovite în cursul nopţii 32 de ţinte şi că "forţele armate turce (…) vor continua cu hotărâre şi fermitate lupta împotriva terorismului, pentru supravieţuirea şi securitatea ţării şi a naţiunii noastre, până când nu va mai rămâne nici un singur terorist".

Un atac terorist a avut loc miercuri la uzina Turkish Aerospace Industries, în apropiere de Ankara.

Atentatul s-a soldat cu cel puţin 5 morţi şi 22 răniţi, a anunţat ministrul turc de Interne, Ali Yerlikaya. Doi atacatori au fost uciși, adaugă oficialul.

ADVERTISING

Imaginile prezentate de Haberturk sugerează că unul dintre atacatori a fost o femeie, în timp ce ziarul Sabah a publicat o imagine de pe camerele de supraveghere de la intrarea în clădire a unui tânăr îmbrăcat în negru, cu mustață, care purta un rucsac și ceea ce părea a fi o pușcă de asalt.

Ministrul de Interne a confirmat că cei doi teroriști care “au fost neutralizați” sunt o femeie și un bărbat.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇