Trump ia Israelul prin surprindere și-i cere să oprească bombardamentele din Gaza. E convins că Hamas e pregătit pentru pace

Trump ia Israelul prin surprindere și-i cere să oprească bombardamentele din Gaza. E convins că Hamas e pregătit pentru pace
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele american Donald Trump a cerut vineri seară Israelului să înceteze imediat atacurile asupra Fâşiei Gaza, după ce a citit comunicatul transmis de Hamas şi a concluzionat că mişcarea islamistă este „pregătită pentru o pace durabilă”. Declaraţia a produs surprindere la Ierusalim, unde premierul Benjamin Netanyahu a considerat că răspunsul Hamas nu reprezintă o acceptare deplină a planului american.

„Pe baza declaraţiei emise de Hamas, cred că aceştia sunt pregătiţi pentru o PACE durabilă. Israelul trebuie să oprească imediat bombardamentele din Gaza, astfel încât să putem scoate ostaticii în siguranţă şi rapid!”, a scris Trump pe Truth Social, relatează Reuters.

El a adăugat că „în acest moment, este mult prea periculos să facem asta” fără o încetare a focului şi a precizat că discuţiile privind detaliile acordului au început deja. „Nu este vorba doar despre Gaza, este vorba despre pacea mult dorită în Orientul Mijlociu”, a completat preşedintele SUA.

Declaraţia lui Trump vine după ce Hamas a anunţat, într-un comunicat citat de Reuters, că este de acord să elibereze toţi ostaticii israelieni – în viaţă sau decedaţi – conform propunerii americane şi că este pregătit să cedeze administrarea Fâşiei Gaza unui organism palestinian format din tehnocraţi, cu sprijin arab şi islamic.

Totuşi, gruparea a cerut negocieri pe multe dintre celelalte puncte ale planului lui Trump şi nu a spus clar dacă acceptă dezarmarea, condiţie esenţială pentru Israel şi SUA.

Planul american, prezentat de Trump la începutul săptămânii şi detaliat de Reuters, include un armistiţiu imediat, eliberarea tuturor ostaticilor în schimbul deţinuţilor palestinieni din Israel, retragerea treptată a armatei israeliene din Gaza, dezarmarea Hamas şi formarea unui guvern de tranziţie cu mandat internaţional.

Preşedintele SUA le-a dat liderilor Hamas termen până duminică seară pentru a răspunde clar dacă acceptă sau resping planul.

La Ierusalim, premierul Benjamin Netanyahu a fost „luat prin surprindere” de apelul lui Trump, potrivit postului israelian Channel 12, citat de The Times of Israel.

Netanyahu consideră că răspunsul Hamas echivalează, de fapt, cu o respingere a planului american şi a insistat asupra necesităţii unei coordonări strânse cu Washingtonul pentru a nu lăsa impresia că Hamas ar fi acceptat deja propunerea.

În pofida acestor declaraţii, armata israeliană şi-a continuat operaţiunile în Gaza, conform The Times of Israel.

Mediatorii regionali, Qatarul şi Egiptul, au salutat deschiderea Hamas. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed al-Ansari, a transmis, potrivit Al Jazeera şi Reuters, că Doha „salută acordul Hamas cu privire la propunerea preşedintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului, precum şi disponibilitatea sa de a elibera toţi ostaticii”.

Qatarul şi Egiptul, în coordonare cu SUA, au început deja pregătirile pentru discuţiile de implementare a acordului.

Ministerul de Externe al Egiptului a salutat, la rândul său, răspunsul Hamas, afirmând, citat de The Times of Israel, că acesta arată dorinţa grupării de a cruţa civilii palestinieni şi de a „pune capăt unei perioade întunecate din istoria regiunii”. Cairo i-a mulţumit lui Trump pentru eforturile sale şi pentru poziţia împotriva anexării Cisiordaniei şi a strămutării populaţiei palestiniene.

În ciuda acestor reacţii pozitive, mai multe puncte-cheie rămân neclare: Hamas nu a anunţat dacă va accepta cerinţa de dezarmare, iar Israelul nu a indicat disponibilitatea de a accepta calendarul retragerii din Gaza.

Familiile ostaticilor israelieni fac presiuni pentru un acord rapid, în timp ce o parte a partidelor din coaliţia de guvernare de la Ierusalim cer continuarea operaţiunilor militare, mai notează Reuters.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇