Donald Trump depune luni jurământul în funcția de președinte al Statelor Unite, începându-și astfel cel de-al doilea mandat în această funcție în ceea ce reprezintă una dintre cele mai uluitoare reveniri politice din istoria Americii.
- Învestirea lui Donald Trump: Au început festivitățile, cu Elvis și focuri de artificii (Video)
- Învestirea lui Trump: 48 de km de garduri negre înalte și teama de „un lup singuratic”
Așa-numita Inauguration Day (ziua învestiturii - n.r.) este, prin tradiție, dedicată în mare măsură ceremoniilor formale și fastuoase. Un președinte părăsește Casa Albă, iar un altul se mută acolo. Dar Trump, un republican, s-a angajat, de asemenea, să semneze în prima sa zi de mandat o serie de ordine executive pe subiecte care variază de la securitatea frontierei la producția de petrol și gaze.
Reuters trece în revistă detaliile zilei de 20 ianuarie.
Când depune Trump jurământul?
Trump va depune jurământul în funcție, cel mai probabil în prezența șefului Curții Supreme a SUA, John Roberts, la ora 12:00. ET (17:00 GMT, 19:00 ora României - n.r.).
Ceremonia, prevăzută inițial să se desfășoare pe treptele Capitoliului, va avea loc în interiorul Rotondei Capitoliului, din cauza frigului. Trump își va rosti apoi discursul de învestitură. Parada la care el va participa după depunerea jurământului, va avea loc în Capital One Arena.
În interviuri, el a declarat că intenționează ca discursul său să fie înălțător și unificator. Ar fi o schimbare față de primul său discurs din 2017, în care Trump a vorbit despre o țară distrusă pe care a descris-o drept „Carnagiul American”, comentează Reuters.
Mii de spectatori fără bilete sunt așteptați să umple National Mall și să urmărească ceremonia pe ecrane video de mari dimensiuni.
Cine este invitat?
Trump a rupt-o cu tradiția și a invitat mai mulți lideri străini la ceremonie. Istoric vorbind, liderii străini nu participă la ceremonia de inaugurare din motive de securitate și cutuma este de a trimite diplomați care să-i reprezinte.
- Președintele Argentinei, Javier Milei, un susținător ferm al lui Trump, și-a anunțat participarea, potrivit relatărilor.
- După ce anunțase inițial că se gândește să participe, un alt susținător al lui Trump, premierul ungar Viktor Orban, nu va participa în cele din urmă la ceremonie din cauza unor chestiuni de agendă. Mai exact, Orban va prezenta la 20 ianuarie, la Budapesta, rezultatele președinției ungare a Consiliului Uniunii Europene, pe care țara sa o deținut-o în a doua jumătate a anului 2024, potrivit presei ungare.
- Președintele chinez Xi Jinping nu participă, în ciuda faptului că a fost invitat personal de Trump, ci îl va trimite pe vicepreședintele Han Zheng.
- Premierul italian Giorgia Meloni a confirmat că va fi prezentă la ceremonia de învestitură, alături de alți lideri și politicieni din lume.
- Președintele în exercițiu, democratul Joe Biden, a anunțat că intenționează să participe la ceremonie și să asiste la transferul puterii, o curtoazie de care Trump nu a dat dovadă cu patru ani în urmă.
- Va participa și fostul președinte Barack Obama (2009-2017), dar nu va fi însoțit și de fosta Primă Doamnă Michelle Obama. Acesta va fi al doilea eveniment public în mai puțin de o lună la care Obama participă singur, după funeraliile fostului președinte Jimmy Carter.
- Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg - cei mai bogați oameni din lume, în această ordine -, vor participa la ceremonia de învestitură a lui Donald Trump, potrivit canalului de televiziune american NBC, un semnal suplimentar al legăturilor din ce în ce mai strânse dintre președintele ales și comunitatea tehnologică, scrie AFP.
Incidentul de la Casa Albă care l-a făcut pe Elon Musk să treacă de partea lui Trump
Prima zi de muncă
Senatorul republican John Barrasso, un aliat al viitorului președinte republican, a declarat pentru CBS că în prima zi de mandat a lui Trump se va produce „o avalanșă de ordine executive privind economia și granița”.
Două surse familiare cu planificarea au declarat că Trump pregătește un val de ordine executive și directive - peste 100 - pentru prima zi și următoarele, demers cunoscut în interiorul echipei lui Trump drept un efort de „a șoca și de a uimi” din partea noului președinte al SUA. Se așteaptă ca el să semneze ordine care să ofere ofițerilor de imigrație mai multă libertate de a aresta migranții fără antecedente penale, să trimită mai multe trupe la granița dintre SUA și Mexic și să reia construcția zidului de frontieră.
Ordinele vor include o încercare de a crește producția de energie și de a duce la bun sfârșit promisiunea de campanie a lui Trump, „drill, baby, drill” (forează, iubire, forează - n.r.).
De asemenea, este probabil ca Trump să emită primul val de grațieri pentru inculpații condamnați de guvernul federal pentru participarea lor la asediul asupra Capitoliului SUA din 6 ianuarie 2021.