Trump a depus jurământul și a devenit al 47-lea președinte american. Promite stare de urgență la granița de sud. Biden și-a terminat mandatul cu "grațieri preventive"

Trump a depus jurământul și a devenit al 47-lea președinte american. Promite stare de urgență la granița de sud. Biden și-a terminat mandatul cu "grațieri preventive"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La Washington s-a schimbat garda azi. Donald Trump a depus jurământul și a devenit al 47-lea președinte american.

În timpul discursului său inaugural, Trump a declarat că este serios în ceea ce privește preluarea controlului american asupra Canalului Panama.

De asemenea, el a anunțat că va semna un ordin executiv prin care va declara stare de urgenţă la graniţa de sud şi va trimite trupe acolo. ”Toate intrările ilegale vor fi oprite imediat”, a promis el.

Din cauza frigului năprasnic din capitala SUA (-13 grade), depunerea jurământului, care ar fi trebuit să se desfășoare pe treptele Capitoliului, a avut loc în interiorul Rotondei Capitoliului.

Măsurile de securitate au fost draconice. Garduri de protecție înalte de 2 metri pe nu mai puțin de 48 km.

Ceremoniile și petrecerile care au marcat inaugurarea președintelui ales Donald Trump au durat patru zile, au început în weekend cu un foc de artificii și un miting, care au fost urmate de ceremonia de învestire, parada și balurile inaugurale de luni.

The countdown to Donald Trump's second term in office begins

În ultima sa zi de mandat, Joe Biden a grațiat preventiv cinci membri ai familiei sale. De asemenea, el a emis grațieri preventive și pentru mai mulți oficiali „amenințați cu urmăriri penale”, subliniind că aceștia nu merită să fie ținte ale unor procese motivate politic.

Iată cele mai importante evenimente și informații de la inaugurarea celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump la Casa Albă:

  • Donald Trump a criticat decizia lui Joe Biden de a acorda grațieri preventive mai multor personalități politice și unor membri ai familiei sale. ”Voiam să vorbesc despre lucrurile pe care le-a făcut Joe astăzi, cu grațierea unor oameni care sunt foarte, foarte vinovați de delicte foarte grave”, a declarat republicanul într-un al doilea discurs după ceremonia de învestire. El s-a referit în special la membrii comisiei de anchetă parlamentară care au denunțat rolul jucat de Trump în atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021.
  • Scrisoarea lui Biden pentru Trump - Cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, Joe Biden a fost întrebat dacă i-a lăsat un bilet la Casa Albă, aşa cum e tradiţia. Fostul preşedinte a spus: „Da”. Când a fost întrebat ce a scris, Biden a spus: „Asta este între mine şi Trump”.
  • Stare de urgenţă la graniţa de sud - Donald Trump anunţă că va semna un ordin executiv prin care va declara stare de urgenţă la graniţa de sud şi va trimite trupe acolo. Toate intrările ilegale vor fi „oprite imediat”, iar guvernul va începe să întoarcă „milioane şi milioane de străini criminali”. Cartelurile de droguri din Mexic vor fi declarate organizaţii teroriste.
  • „America s-a întors” - Whitehouse.gov, site-ul oficial al Casei Albe, a reflectat transferul de putere luni după-amiază, când preşedintele Donald Trump depunea jurământul pentru a doua oară. Noul aspect al site-ului proclamă „AMERICA IS BACK” (America s-a întors), cu o imagine mare a lui Trump arătând cu degetul spre exterior. Vizitatorii site-ului pot vedea un scurt videoclip cu imagini din primul mandat al lui Trump, survoluri militare, inclusiv cu Marine One, şi salutul lui Trump înainte de a fi direcţionaţi către site-ul web propriu-zis al Casei Albe.
  • Joe și Jill Biden s-au îmbarcat într-un elicopter la Capitoliul SUA pentru zborul de plecare din Washington DC, încheindu-și astfel mandatul prezidențial. Cei doi au fost conduși de Donald și Melania Trump.
  • „Vom lua înapoi Canalul Panama. China operează în prezent Canalul Panama. Noi nu l-am dat Chinei”, a spus al 47-lea preşedinte al SUA.
  • „Vom schimba numele Golfului Mexic în Golful Americii”, a anunţat Trump. „Şi vom readuce numele unui mare preşedinte, William McKinley, pentru Muntele McKinley, acolo unde ar trebui să fie şi unde îi este locul”, a mai spus el, anulând astfel o decizie luată de Barack Obama care numise muntele „Denali” când a fost preşedinte.
  • Biden grațiază cinci membri ai familiei - Joe Biden a grațiat preventiv cinci membri ai familiei sale, cu câteva minute înainte de a-i ceda prerogativele lui Donald Trump, afirmând că vrea să-i apere de ”anchete nefondate și cu motivații politice”. ”Familia mea a fost vizată de atacuri și de amenințări neîncetate, motivate doar prin dorința de a mă lovi - cel mai urât fel de politică partizană. Din nefericire, nu am niciun motiv să cred că aceste atacuri vor înceta”, a explicat într-un comunicat Biden. Este vorba de fratele său James Biden, de sora sa Valerie Biden Owens, de consorții lor respectivi, Sara Jones Biden și John Owens, precum și de fratele său Francis Biden.
  • Epoca de aur a Americii începe acum, a declarat, în discursul său de învestire, Donald Trump. 'Țara noastră va înflori și va fi respectată din nou în întreaga lume”, a insistat președintele SUA, care a promis ca în fiecare zi a administrației sale să pună America pe primul loc. Principala noastră prioritate va fi să construim o Americă mândră, prosperă și liberă, a mai declarat noul președinte american. ”Începând de acum încolo, declinul Americii s-a încheiat”, a subliniat Trump.
  • Donald Trump a depus jurământul și devine al 47-lea președinte american. ”Jur în mod solemn că voi executa cu fidelitate Oficiul de Președinte al Statelor Unite și voi păstra, proteja și apăra, în măsura posibilităților mele, Constituția Statelor Unite. Așa să-mi ajute Dumnezeu”, a declarat președintele Donald Trump, care a depus jurământul în fața judecătorului John Roberts, președintele Curții Supreme de Justiție a SUA. După ce a depus jurământul, Donald Trump a dat mâna cu John Roberts. Președintele a dat apoi mâna cu Joe Biden, care a zâmbit.
  • Trump şi soţia, primiţi la Casa Albă - Preşedintele Joe Biden şi prima-doamnă Jill Biden i-au întâmpinat pe preşedintele ales Donald Trump şi pe soţia sa Melania Trump la Casa Albă, după slujba la Biserica Episcopală St. John. La rândul lor, vicepreşedinta Kamala Harris şi soţul ei Doug Emhoff i-au întâmpinat pe vicepreşedintele ales JD Vance şi pe soţia sa Usha Vance. De obicei, după slujba de dimineaţă, preşedintele ales, vicepreşedintele ales şi soţii acestora vizitează Casa Albă, unde preşedintele ales şi preşedintele care îşi încheie mandatul au o scurtă întâlnire privată.
  • Fani îngheţaţi şi nerăbdători - În prezent sunt -3 grade în Washington DC, o temperatură de îngheț, care însă nu i-a descurajat pe fanii lui Trump să vină la evenimentul de astăzi. Cozi s-au format încă de la primele ore ale dimineţii. Susținătorii încep să-și ia locurile în interiorul Capital One Arena - cu opt ore înainte ca Donald Trump să vorbească aici, după jurământul său oficial de la Capitoliu.
  • Record de bani - Trump a strâns suma record de 250 de milioane de dolari pentru inaugurarea sa, comparativ cu 107 de milioane de dolari în 2017. Sponsorii includ Meta, Apple, Amazon, Google, Microsoft, OpenAI și Uber, fiecare contribuind cu un milion de dolari. Industria criptomonedelor a oferit și ea un sprijin semnificativ: Ripple a donat 5 milioane de dolari, Robinhood - 2 milioane de dolari și Coinbase - 1 milion de dolari.
  • Cine a mai fost la biserică, alături de Trump - Printre cei care participă, luni dimineața, la slujba de la biserica Sf. Ioan se numără fostul prim-ministru britanic Boris Johnson, dar şi Mark Zuckerberg de la Meta, Jeff Bezos și Lauren Sanchez de la Amazon, care stau toți în același rând. Mai sunt la biserică magnatul presei, Rupert Murdoch, dar și pe președintele FIFA, Gianni Infantino.
  • Dimineaţă la biserică - E dimineaţă în SUA, Donald Trump și soția sa, Melania, au sosit la biserica Sf. Ioan, alături de toată familia, inclusiv Ivanka și Eric Trump, cu tot cu familiile lor. Vicepreședintele JD Vance și soția sa, Usha Vance, au sosit și ei la biserica Sf. Ioan pentru slujbă.
Donald Trump and family attend church before inauguration
  • Graţieri preventive - Președintele SUA, Joe Biden, a emis grațieri preventive pentru mai mulți oficiali „amenințați cu urmăriri penale”, inclusiv dr. Anthony Fauci și fostul președinte al Statului Major, Mark Milley, subliniind că aceștia nu merită să fie ținte ale unor procese motivate politic, după învestirea lui Trump. Fauci – care a coordonat răspunsul SUA la pandemia de Covid-19 – a fost frecvent criticat de Trump și de aliații săi politici. Milley, pe de altă parte, a devenit un critic vocal al lui Trump, referindu-se la acesta drept „un fascist în adevăratul sens al cuvântului”
  • Aproximativ 200.000 de persoane sunt așteptate să participe la ceremonia de inaugurare, un număr care ar putea include atât susținători ai lui Donald Trump, cât și protestatari, alături de oficiali locali, federali, senatori, reprezentanți din Congres și invitați ai noii administrații.
  • O ”revoluţie a bunului simţ” - Donald Trump urmează să proclame în discursul său de învestire o ”nouă eră a succesului naţional” şi să îndemne la o ”revoluţie a bunului simţ”, dezvăluie Wall Street Journal. ”Revin la preşedinţie încrezător şi optimist, convins că ne aflăm la începutul unei noi era pasionante de succes naţional. Un val al schimbării mătură ţara. Mesajul meu către americani, azi, este că e timpul să acţionăm din nou cu curaj, vigoare şi vitalitatea celei mai mari civilizaţii din istorie”.
  • Cea mai rece inaugurare - Temperaturile vor deveni periculos de scăzute, iar frigul extrem, amplificat de vânt, ar putea doborî recorduri, cu un val polar care se va menține timp de câteva zile și nopți. În Washington DC, temperatura maximă prognozată pentru astăzi este de -4°C, dar, din cauza rafalelor de vânt de până la 48 km/h, temperatura resimțită va fi de aproximativ -13°C. Acest lucru face ca inaugurarea prezidențială de astăzi să fie cea mai rece din 1985, când s-au înregistrat -8°C la prânz și o temperatură minimă de -14°C.
  • Petrecere la închisoare - De 902 nopți, susținătorii celor condamnați pentru participarea la revoltele de la Capitoliu se adună în fața unei închisori din Washington DC, organizând o veghe pentru a-și arăta sprijinul față de deținuții din interior. În ajunul inaugurării lui Donald Trump, aceștia aşteaptă grațierile care ar putea veni în doar câteva ore, dansând şi îmbrățișându-se.
  • 200 de acte - Se așteaptă ca Trump să semneze astăzi peste 200 de acte, scrie BBC. Vorbim de ordine executive, care sunt obligatorii juridic, și alte directive prezidențiale, cum ar fi proclamațiile, care de obicei nu sunt. Un ordin executiv este un ordin scris emis de către președinte guvernului federal, care nu necesită aprobarea Congresului. Trump a semnat 220 de ordine executive în primul său mandat, dintre care unele au fost contestate în instanță. Biden a emis 160 de ordine executive, iar Obama și Bush, fiecare în câte două mandate, au emis 277 și, respectiv, 291.
  • Mitingul „Make America Great Again Victory Rally” - Mii de susținători ai lui Donald Trump au așteptat de ore întregi în frig și ploaie pentru a participa la mitingul de victorie. Coada de susținători, mulți îmbrăcați în jachetele roșii și pălăriile MAGA caracteristice lui Trump, s-a întins pe mai multe străzi din centrul Washingtonului. Unii scandau „USA! USA!”, iar alții vorbeau la megafoane, în timp ce așteaptau să li se permită să intre.
  • În pragul depunerii jurământului, Donald Trump a promis pe scena mitingului să acţioneze "cu o viteză şi o forţă fără precedent" pentru a "opri invazia frontierelor", a stimula producţia de petrol şi a bloca drumul către "ideologiile trezite ale stângii radicale". „Am câştigat!”, a exclamat preşedintele republican ales în faţa miilor de susţinători adunaţi într-o sală din Washington, continuând: „Ne place să câştigăm, nu-i aşa?"
  • Trump a promis o avalanşă de decrete în prima sa zi de mandat, concentrându-se în special asupra luptei împotriva imigraţiei ilegale, un element major al campaniei sale.
  • Preşedintele ales l-a chemat alături de el pe scenă pe Elon Musk, confirmând imensa influenţă politică dobândită de cel mai bogat om din lume în timpul unei campanii pe care a finanţat-o cu generozitate. Şeful X, Tesla şi SpaceX, care va fi însărcinat cu o misiune de consiliere externă pentru a reduce cheltuielile publice, a declarat că obiectivul noii administraţii este de a face America „puternică pentru secole.”
  • În încheierea mitingului, „Village People” au venit să interpreteze hitul lor „YMCA”, care a devenit unul dintre imnurile de campanie ale republicanilor, iar Trump a dansat alături de membrii trupei.
  • Ceremonia de la Arlington - Președintele ales a participat la o ceremonie de depunere a unei coroane de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut din Cimitirul Național Arlington. Trump a salutat mormântul în timp ce goarna militară intona „Taps”, melodia specifică pentru funeralii şi la memorialele militare din SUA.
  • Steagurile se ridică, în ciuda ordinului lui Biden - Steagurile americane vor fi înălțate la Capitoliul SUA luni, 20 ianuarie, pentru ceremonia de învestire a lui Donald Trump, ceea ce reprezintă o sfidare a unui ordin executiv al președintelui în exercițiu Joe Biden. Ordinul prevedea că steagurile care flutură pe clădirile federale vor fi arborate în bernă timp de 30 de zile, ca omagiu pentru fostul președinte Jimmy Carter, care a murit la 29 decembrie. Detalii AICI.
  • Mutarea - Lucrurile lui Joe Biden sunt mutate de la Casa Albă.
  • Foc de artificii pentru cuplul prezidențial - Donald Trump și viitoarea Primă Doamnă au admirat un foc de artificii de la clubul de golf din Sterling, unde au găzduit o recepţie pentru aproximativ 500 de invitaţi.
  • „Elvis” le-a cântat o serenadă - Leo Days, un imitator al lui Elvis Presley, le-a cântat o serenadă lui Donald Trump și soției sale. Un consilier a postat un videoclip pe reţelele de socializare în care cântăreţul cântă în timp ce familia Trump priveşte.
  • A venit cu Air Force, s-a dus la clubul de golf - Trump a venit în zona Washington la bordul unui avion Air Force trimis de preşedintele în exerciţiu Joe Biden. Soţia sa, Melania, şi fiul lui Barron, fiica Ivanka şi soţul acesteia, Jared Kushner, l-au însoţit în zborul de sâmbătă, relatează Reuters. După sosirea pe aeroportul Dulles din suburbiile Virginiei, Trump s-a deplasat la clubul său de golf din Sterling, Virginia, la periferia Washingtonului.

Programul evenimentelor

Ceremoniile și petrecerile care marchează inaugurarea președintelui ales Donald Trump durează patru zile, relatează AP. Iată câteva repere:

Sâmbătă

  • Cina cu Cabinetul - Vicepreședintele ales JD Vance va participa la o recepție de seară dedicată viitorilor membri ai Cabinetului și va găzdui o cină în Washington.
  • Spectacol de artificii - Trump va găzdui o recepție de seară și un spectacol de artificii la clubul său de golf din Sterling, Virginia.

Duminică

  • Ceremonia de la Arlington - Președintele ales va participa la o ceremonie de depunere a unei coroane de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut din Cimitirul Național Arlington.
  • Miting MAGA - Seara, Trump va organiza un miting al victoriei, denumit „MAGA Victory”, la Capital One Arena din centrul Washingtonului, D.C. Aici vor ține discursuri Trump, Vance, Elon Musk, fostul star de wrestling Hulk Hogan, actorul Jon Voight, președintele UFC Dana White, starul reggaeton din Puerto Rico Anuel AA, fondatorul Turning Point, Charlie Kirk, și podcasterul conservator Megyn Kelly.

Luni

  • Serviciu religios: Trump va începe ziua participând la o slujbă la Biserica Episcopală St. John.
  • Ceai la Casa Albă - Trump și Prima Doamnă Melania Trump îi vor acompania pe Joe și Jill Biden la un ceai tradițional de bun venit al noului președinte.
  • Ceremonia de depunere a jurământului în Rotonda Capitoliului - vicepreședintele și președintele vor depune jurământul, Donald Trump își va ține discursul inaugural.
  • Despărțirea de fostul președinte - Ceremonie formală de rămas-bun pentru Biden și Kamala Harris.
  • Ceremonia de semnare - Trump va merge în Sala Președintelui pentru a semna documente oficiale.
  • Prânzul inaugural - Prânz organizat în Statuary Hall, găzduit de Comitetul Congresional pentru Ceremonii Inaugurale.
  • Trecerea în revistă a trupelor - Președintele și vicepreședintele vor inspecta trupele.
  • Parada inaugurală - Din cauza vremii reci, parada tradițională de pe Pennsylvania Avenue va fi mutată la Capital One Arena, unde sunt planificate discursuri ale lui Trump și reprezentații muzicale.
  • Ceremonie la Casa Albă - Trump va participa la o ceremonie în Biroul Oval.
  • Balurile inaugurale - vor avea loc trei baluri inaugurale - pentru membrii forțelor armate, pentru susținătorii lui Trump și pentru donatori importanți ai președintelui.

Marți

  • Slujba tradițională - Trump va participa la slujba tradițională din dimineața de după învestire, la Catedrala Națională din Washington.

Măsuri de securitate sporite

O mare parte din centrul Washingtonului - care se întinde pe aproximativ 3 km de la Casa Albă la Capitoliu - va fi închisă traficului auto, punctele de intrare fiind blocate cu bariere din beton, camioane de gunoi şi alte obiecte grele. Gardul negru de 2 metri care se va întinde pe 48 de kilometri va fi cel mai lung ridicat vreodată în Washington. Aproximativ 7.800 de soldaţi ai Gărzii Naţionale şi 4.000 de agenţi aduşi de la alte departamente de poliţie din întreaga ţară vor întări securitatea. Oficialii de securitate spun că nu au cunoştinţă de ameninţări specifice, coordonate, la adresa învestirii, dar îi îngrijorează „lupii singuratici”.

Condiții meteo neprielnice

Americanii se pregătesc să înfrunte temperaturi potențial periculos de scăzute în zilele următoare, învestirea lui Donald Trump luni la Washington anunțându-se a fi cea mai rece din ultimele patru decenii. Frigul, legat de „vortexul polar” arctic, este așteptat să se traducă prin temperaturi nocturne de -31 de grade Celsius în regiunile cele mai nordice ale Statelor Unite, scrie AFP. La Washington, unde va avea loc ceremonia de depunere a jurământului, este prognozată o temperatură de -6 grade Celsius, cea mai „rece ceremonie” de la învestirea lui Ronald Reagan în 1985 (-14 C°).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇