Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă noapte, că a fost activat Mecanismul European de Protecţie Civilă, în urma exploziilor de la o staţie GPL din Crevedia.
”La Spitalul Floreasca au fost concentraţi cei cu probleme mai deosebite. A fost activat Mecanismul European de Protecţie Civilă. Mai mult ca sigur, în noaptea aceasta credem că un număr de 4 pacienţi vor fi transferaţi în Italia şi Belgia. Încercăm să salvăm cât mai multe vieţi”, a declarat Marcel Ciolacu, după ce a participat la celula de criză de la MAI.
Premierul a explicat că s-a luat legătura cu familiile răniţilor.
”Totul va fi transparent. S-a vorbit şi cu Ministerul Mediului despre calitatea aerului în zonă, s-a luat legătura cu toţi aparţinătorii, s-au făcut şi telefoane speciale să sune cei din zonă, dacă simt că au anumite probleme medicale”, a spus Ciolacu.
Întrebat dacă vor mai fi şi alte transferuri în străinătate, Marcel Ciolacu a arătat că această decizie va fi luată în funcţie de starea pacienţilor.
”Să vedem cum se iese din operaţii. În primul rând trebuie stabilizaţi, ca să fie transferaţi”, a spus Ciolacu.
O explozie puternică a avut loc sâmbătă seara la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița. Deflagrația a fost urmată de un incendiu masiv, care se manifestă agresiv. În urma primei explozii, șapte persoane au fost rănite grav, dintre care patru intubate și una decedată.
Ulterior a mai avut loc o explozie puternică, a explodat o cisternă, care a dus la rănirea a 26 de pompieri, din care unul este intubat și alte victime civile.
În total sunt 46 de victime în spitalele din București în acest moment, potrivit unei statistici pe spitale furnizată de guvern.
În continuare, intervenția este foarte dificilă și nu este exclus riscul unei alte explozii.
A fost activat Planul Roşu de Intervenţie şi a fost emis mesaj Ro-Alert. Populaţia a fost evacuată pe o rază de peste 1 km, fiind evacuați peste 3.000 de oameni din casele lor.
Traficul pe DN 1A este blocat complet.
S-a format și o celulă de criză la MAI, unde se află și ministrul MAI, Cătălin Predoiu și a fost și premierul Marcel Ciolacu. A fost chemat și Raed Arafat, care se afla la Crevedia.
De asemenea, la Ministerul Sănătății este instituită o celulă de criză, 12 spitale din București și 2 din țară fiind pregătite să primească răniții.