La cinci zile după ce două cutremure puternice au zguduit sudul Turciei în cel mai grav dezastru natural din ultima generaţie, bilanţul victimelor a trecut de 23.000 de morţi, iar în Nurdagi şi în alte oraşe din sudul Turciei şi nordul Siriei peisajele capătă un nivel apocaliptic, relatează The Guardian.
La cimitirul din Nurdağı, oraş din provincia turcă Gaziantep, la graniţa cu Siria, în curând nu va mai fi loc pentru morţi. Mormintele proaspăt săpate sunt marcate cu pietre funerare goale sau doar cu bucăţi de pânză ruptă, luate de la hainele victimelor pentru a le identifica.
În afara cimitirului, pe stradă, zeci de cadavre zac îngrămădite unele peste altele într-un şir de camionete, aşteptând să fie îngropate. Cel puţin cinci imami s-au grăbit să ajungă la Nurdagi pentru a oficia în continuu slujbe de înmormântare în masă, uneori pentru până la 10 victime odată.
NU MAI SUNT SUFICIENTE SICRIE
Nu mai sunt suficiente sicrie. Sunt aduse deja din satele învecinate şi chiar de la Istanbul, pentru a oferi un loc de veci pentru numărul copleşitor de cadavre care sosesc în oraş.
"Patruzeci la sută dintre oamenii care locuiau în acest oraş ar putea fi dispăruţi", a declarat Sadık Güneş, un imam din Nurdağı. Casa lui era situată lângă moscheea care s-a prăbuşit. În lipsa unui loc de rugăciune, înmormântările în masă din Nurdağı şi din restul sudului Turciei sunt oficiate în aer liber.
"Am pierdut numărătoarea cadavrelor pe care le-am îngropat de luni", mărturiseşte imamul Güneş. "Am amenajat o extensie a cimitirului. Sunt încă oameni sub dărâmături. Îi vom îngropa şi pe aceştia după ce vor fi recuperaţi. Îngropăm cadavrele chiar şi noaptea târziu, cu ajutorul cetăţenilor care vin să ne ajute", povesteşte imamul.
În aşteptarea medicilor legişti şi a procurorilor, locuitorii unor oraşe din Turcia au îngrămădit cadavrele pe stadioane sau în parcări, pentru a le oferi rudelor posibilitatea de a-i identifica rapid pe cei dragi înainte de a li se elibera un certificat de deces.
UN BRAŢ RETEZAT ŞI OJA DE PE UNGHII, SINGURUL INDICIU PENTRU IDENTIFICARE
În Kahramanmaraş, lucrătorii de la serviciile de urgenţă au continuat să cerceteze locurile devastate. Găsesc, adesea, doar părţi de corp. Un angajat povesteşte că a încercat să identifice o victimă arătându-le familiilor îndurerate doar un braţ retezat, singurul extras din ruine, în speranţa că vor recunoaşte culoarea lacului de pe unghii, pentru a obţine un nume pentru persoana decedată.
În oraşul Osmaniye din sudul Turciei, un cimitir a rămas fără spaţiu, în timp ce în afara oraşului Kahramanmaras, în apropiere de epicentrul cutremurului, un cimitir improvizat s-a umplut cu atât de multe cadavre, încât a fost nevoie ca scânduri de lemn şi blocuri de beton adunate din dărâmături să servească drept pietre funerare.
DISTRUGERI TERIFIANTE
În Jinderes, în nord-vestul Siriei, un oraş plin de oameni refugiaţi din cauza celor zece ani de război civil, cei care au supravieţuit bombardamentelor şi atacurilor cu gaze chimice a trebuit din nou să fugă pentru a-şi salva viaţa în timp ce clădirile se prăbuşeau.
Yasser Abu Ammar, membru al Apărării Civile Siriene sau Căştile Albe, un grup care lucrează de ani de zile pentru a scoate oamenii dintre dărâmăturile clădirilor distruse de loviturile aeriene, a intrat în Jindires în orele de după primul cutremur şi a fost copleşit de amploarea distrugerilor. Mai mult de 100 de clădiri înţesate de familii fuseseră transformate în grămezi de moloz. "Am fost uluit de grozăvia scenei. Distrugerile care s-au abătut asupra oraşului sunt terifiante", mărturieşte el.
Eforturile lor de salvare au continuat pe tot parcursul săptămânii, încetinite de lipsa de utilaje şi de asistenţă.
Oraşul Idlib a rămas în mare parte închis şi izolat de lumea exterioară până când şase camioane ale Naţiunilor Unite au ajuns în provincie, joi, oferind o linie de salvare, abia la câteva zile după cutremur.
MIRACOLE PRINTRE RUINELE DEVENITE MORMINTE
În tot nordul Siriei, oamenii care locuiesc acum în corturi ridicate în zăpadă au început să ardă tot ce pot pentru a se încălzi. Alimentele şi alte lucruri de bază sunt rare. "Lumea a uitat de noi", spune Mohammed Abu Hamza. "Avem mâncare doar pentru o vreme, dar pentru a ne încălzi, avem puţin lemn, îl ardem doar câteva ore pe zi pentru a ne ajunge cât mai mult timp. Am fost lăsaţi să facem faţă singuri acestei situaţii", spune bărbatul.
Şi totuşi, încă se mai întâmplă miracole. Au mai fost găsiţi supravieţuitori, deşi au trecut câteva zile de la seism. În Hatay, un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost scos dintre dărâmături la mai bine de 100 de ore de la producerea seismelor.
Pe drumul de ieşire din Nurdağı, un grup de oameni stăteau în jurul unui foc, adunaţi pentru a găsi ultimii supravieţuitori. "Cu câteva momente în urmă tocmai am scos o fetiţă din dărâmături", spune bucuros Suleyman Şahin, unul dintre salvatori. Cu toate acestea, miracolele sunt rare.
Multe familii au spus că în primele 24 de ore după cutremure puteau încă distinge vocile slabe ale rudelor de sub dărâmături. Apoi, încet, liniştea a căzut peste mormanele de beton şi cărămizi care cândva au fost case, dar care acum au devenit morminte.