O mamă și două fiice, salvate în a cincea zi de la cutremur. Bilanțul deceselor se apropie de 23.000

O mamă și două fiice, salvate în a cincea zi de la cutremur. Bilanțul deceselor se apropie de 23.000
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O femeie şi cele două fiice ale sale au fost salvate, vineri, de către echipele de căutare, în a cincea zi de la cutremurul care a lovit luni zece provincii din Turcia. Între timp, bilanţul deceselor a trecut de 22.700, în Turcia şi Siriaq.

Femeia a fost salvată în a 111-a oră de la producerea cutremurului, iar cele două fiice ale sale au fost salvate una după alta în a 112-a oră, în oraşul Kahramanmaras, grav afectat, transmite CNN.

Echipa de salvare a declarat că, după ce a recuperat 50 de cadavre chiar astăzi, "găsirea a trei persoane în viaţă” dă din nou speranţă.

ADVERTISING

Între timp, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că peste 141.000 de salvatori lucrează pe teren în cele 10 provincii din Turcia afectate de cutremur.

"Avem peste 141.000 de persoane, inclusiv echipe străine, care lucrează pe teren în 10 provincii. Agenţia de gestionare a dezastrelor şi alte instituţii oferă corturi, containere şi clădiri prefabricate, astfel încât să poată răspunde rapid nevoilor", a declarat el în timpul unui discurs în oraşul Malatya.

Erdogan a precizat că instituţiile şi organizaţiile turceşti oferă mese calde echipelor de ajutorare a supravieţuitorilor cutremurului prin intermediul bucătăriilor mobile şi al cantinelor de ajutorare.

ADVERTISING

"Am alocat un fond iniţial de 100 de miliarde de lire turceşti pentru toate aceste lucrări", a spus el, adăugând că din "fondul de urgenţă al AFAD (Administraţia turcă pentru gestionarea dezastrelor şi a situaţiilor de urgenţă) începem să oferim 15.000 de lire turceşti pe gospodărie ca ajutor de relocare pentru cetăţenii ale căror case s-au prăbuşit sau au fost deteriorate moderat sau grav".

Erdogan a mai spus că cei cărora le-a fost distrusă propria locuinţă vor primi un ajutor de 5.000 de lire turceşti pe lună, iar cei cărora le-au fost distruse chiriile vor primi 2.000 de lire turceşti pe lună.

ADVERTISING

Bilanţul morţilor în urma cutremurelor care au lovit săptămâna aceasta Turcia şi Siria a urcat la cel puţin 22.772 de persoane, potrivit autorităţilor.

În Turcia, bilanţul a crescut la cel puţin 19.388 de morţi, iar alte 77.711 persoane au fost declarate rănite, potrivit preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

Numărul total al deceselor în Siria se ridică la 3.384 - dintre care 2.037 în zonele controlate de rebeli în nord-vestul ţării, potrivit grupului de protecţie civilă Căştile Albe - şi 1.347 de morţi în zonele controlate de guvern, potrivit presei de stat siriene.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇