Talibanii au cucerit a zecea capitală afgană în doar o săptămână (Video)

Talibanii au cucerit a zecea capitală afgană în doar o săptămână (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Talibanii au cucerit, joi, oraşul Ghazni, situat la 150 de kilometri sud-vest de Kabul, cea de a zecea capitală provincială pe care o ocupă în decurs de o săptămână.

”Pot să confirm că Ghazni a căzut pe mâna talibanilor în această (joi) dimineaţa. Ei au preluat controlul asupra unor zone-cheie din oraş: biroul guvernatorului, cartierul general al poliţiei şi închisoarea”, a declarat AFP preşedintele Consiliului provinciei Ghazni, Nasir Ahmad Faqiri.

Confruntări armate erau în curs în unele locuri din oraş, a precizat el. Însă talibanii deţin ”în mare controlul”.

ADVERTISING

Talibanii au revendicat, la rândul lor, cucerirea oraului Ghazni.

Ghazni este capitala provincială cea mai apropiată de Kabul pe care insurgenţii au cucerit-o, după ce au lansat o ofensivă, în mai, în paralel cu retragerea forţelor străine din Afganistan, care urmează să se încheie la sfârşitul lui august.

Acest oraş - care a căzut pe mâna talibanilor pentru o scurtă perioadă de timp, în 2018 - este cea mai importantă cucerire a talibanilor, alături de Kunduz, o răscruce strategică în nord-estul ţării, situată între Kabul, aflat la 300 de kilometri sud, şi Tadjikistan.

ADVERTISING

Talibanii sunt prezenţi de mult timp în provinciile Wardak şi Logar, situate la câteva zeci de kilometri de Kabul, însă căderea Ghazni reprezintă un semnal îngrijorător pentru Capitală.

Acest oraş este, de asemenea, un punct important pe axa majoră care leagă Kabulul de Kandahar, al doilea cel mai important oraş afgan, la sud.

Cucerirea oraşului Ghazni le permite talibanilor să întrerupă linii de aprovizionare terestră ale armatei către sudul Afganistanului.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇