Surse: Dosarul 10 August mai aşteaptă. De ce nu a fost trimis încă la Tribunalul București

Surse: Dosarul 10 August mai aşteaptă. De ce nu a fost trimis încă la Tribunalul București
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dosarul 10 August nu a plecat încă spre Tribunalul București, deși toate actele erau gata încă de ieri după-amiază, spun surse din Cadrul Curții de Apel București.

Motivul: Se așteaptă recursul referitor la hotărârea instanţei care nu a acceptat luni să sesizeze Curtea Constituţională.

Avocații dlui Cucoș consideră că este neconstituțional art 90 din Codul de procedură penală, referitor la asistența juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului doar în câteva cazuri.

Judecătorul Ruxandra Grecu a respins cererea de sesizare a CCR, iar recursul poate fi formulat în termen de 48 de ore de la pronunțare, adică până miercuri în jur de ora 15:00. Competența de a judeca recursul aparține ICCJ.

ADVERTISING

Așadar, dacă va exista acest recurs, dosarul va fi trimis întâi la ICCJ pentru soluționarea sesizării CCR și abia apoi, indiferent de decizia ICCJ, va ajunge la Tribunalul București pentru judecarea redeschiderii.

Curtea de Apel București a admis, luni, solicitarea foștilor șefi ai Jandarmeriei si a declinat competența de judecare a redeschiderii Dosarul 10 August în favoarea Tribunalului București.

Citeşte mai multe despre Dosarul 10 August:

Dosarul 10 August, pe elefantul roz de la o instanță la alta. Cum a planificat PSD violențele de acum doi ani?

ADVERTISING

2 ani de la 10 August: Cum au arătat protestele de la Cotroceni, MAI și DIICOT

10 August, fotografie de familie cu cei 100.000 care au salvat democrația

Scoaterea Dosarului 10 August din ghearele DIICOT. Giorgiana Hosu a refuzat să infirme clasarea, procurorul general n-a fost de acord


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇